Serviciul de Salvamont se poate, Serviciul de Salvare Acvatică nu se poate, în județul Timiș

Serviciul de Salvamont se poate, Serviciul de Salvare Acvatică nu se poate, în județul Timiș

Discuții lungi și fără rezultat, astăzi, în plenul Consiliului Județean Timiș privind “aprobarea structurii organizatorice și a Statului de funcții ale Direcției de Prestări Timiș”. Mai exact, înființarea serviciului de salvamont pentru zona montană a județului Timiș. Consilierul județean PSD, Alexandru Iovescu a propus ca în cadrul aceeași Direcție de Prestări Timiș să fie înființat și compartimentul de salvare acvatică care să se adreseze lacului Surduc.

În urma discuțiilor cu cei din zona montană a județului Timiș și cu ISU aș vrea să înaintez un amendament la organigrama Direcției de Prestări Servicii și să propunem înființarea unui nou compartiment, de salvare acvatică cu două posturi de salvamari care să se adreseze lacului Surduc, care se află în zona montană a județului Timiș, iar comunitatea de acolo întâmpină destul de mari probleme cu accidentele și intervențiile ale ISU pe zona lacului, mai ales în perioada estivală fiind o destinație turistică foarte frecventată de cetățenii din județul Timiș și nu numai și cred că ar trebui să ne aducem aportul la creșterea siguranței cetățenilor care frecventează acest lac și să creștem calitatea turismului în zona lacului Surduc, fiind cel mai mare lac al județului. Am și o adresă din partea ISU care ne-au transmis ultimele intervenții care le-au avut, cât și deschiderea inspectoratului pentru înființarea unui astfel de compartiment“, a spus Alexandru Iovescu.

Propunerea de înființare a serviciului de salvamont pentru zona montană a județului îi aparține vicepreședintelui PNL al Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa. Acesta este de acord cu compartimentul de salvare acvatică, dar peste … șase luni, când trece sezonul estival.

Foarte bună propunerea dumneavoastră. Aș vrea să fac o completare la acest punct cu salvamontul și să clarific de unde a venit nevoia. Noi am luat decizia să facem acest serviciu de salvamont în cadrul Direcției de Prestări Servicii pentru a nu genera foarte multe cheltuieli. Am mers pe minimul solicitat de lege, adică pentru doi și cu minimum dotări logistice. În primă fază vrem să-l înființăm, însă urmează să facem o adresă către toate UAT-urile sau poate a făcut-o deja direcția, să vedem unde putem obține un spațiu pus la dispoziție de o primărie gratuit în zona de est, să deschidem punctul de lucru, să angajăm acești prim doi salvamontiști și să luăm minimul necesar (…). Marcarea acestor trasee trebuie făcute de un serviciu de salvamont, iar noi la județul Timiș nu avem acest lucru, de aici a venit nevoia. Nu ne-am gândit la partea aceasta cu salvamar, dar ideea este foarte bună, însă v-aș propune să o luăm în calcul în organigrama viitoare. Peste șase luni putem veni cu o nouă organigramă, să suplimentăm cu două poziții de salvamar și până atunci să facem totuși o analiză pentru că lacul este în administrarea Apelor Române“, a spus Alexandru Proteasa.

Chiar dacă ISU Timiș  a dat Direcției de de Prestări Servicii, iar posturile de salvamari sunt dotați din bugetul de stat, conducerea CJ Timiș nu a fost deocamdată de acord cu înființarea compartimentului de salvare acvatică.

Am venit cu propunerea aceasta pentru a armoniza compartimentul de salvamont, cu compartimentul de salvare acvatică. Pentru că dacă se face un sediu pe zona montană unde este și lacul Fârdea se poate face acest compartiment în apropierea lacului Fârdea și comuna are disponibilitatea de a pune un spațiu necesar pentru salvamont pentru că și ei consideră salvamontul esențial. (…). Avem primită de la ISU o barcă gonflabilă cu motor în structura de Prestări Servicii care poate fi utilizată pe lacul respectiv. Eu în amendamentul scris am dat și prevederile legislative prin care se pot finanța aceste posturi de salvamar, inclusiv cu condițiile minime care să le îndeplinească ca și dotare. (…). Am putea să le includem în organigrama astăzi“, a mai spus Iovescu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *