“Semeringul Bănățean”, cea mai spectaculoasă cale ferată din sud-estul Europei, promovat de CFR Călători

“Semeringul Bănățean”, cea mai spectaculoasă cale ferată din sud-estul Europei, promovat de CFR Călători

semeringul banatean

Cea mai veche și mai spectaculoasă cale ferată montată din sud-estul României este promovată în întreaga țară de CFR Călători, care a realizat că trebuie pusă în valoare această atracție turistică. Este vorba despre calea ferată Oravița-Anina, din județul Caraș-Severin, cunoscută și sub numele de Semeringul Bănățean.

Linia ferată din Banat a fost promovată, la sfârșitul lunii februarie de CFR Călători în cadrul Târgului de Turism al României, desfășurat la București. Potrivit reprezentanților instituției, trenurile circulă de două ori pe zi pe Semeringul Bănățean, iar prețul unui bilet dus-întors este de doar 10 lei.

Accesul până la stația Oravița se face cu mijloace de transport auto, din apropierea stațiilor CFR Timișoara Nord şi Reşiţa.

“Linia ferată Oravita-Anina este a cincea cale ferată de pe teritoriul României, respectiv prima cale ferată montană şi mulţi vor fi de acord, poate şi cea mai frumoasă. Construita in timpul Imperiului Austriac, reprezintă un monument cultural unic in România precum şi o realizare tehnică deosebită. A primit supranumele de ‘Semmeringul banatean’ fiind construită doar câţiva ani după faimoasa cale ferată ‘Semmering’ din Austria”, scrie Oravita-Anina.eu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *