Șeful Consiliului Județean Timiș: Suntem pregătiți pentru iarnă

Șeful Consiliului Județean Timiș: Suntem pregătiți pentru iarnă

- in Administratie, Locale, Stiri
0
deszapezire

Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, susține că iarna nu va lua prin surprindere instituția în acest sezon rece.

Astfel, potrivit șefului instituției, sunt încheiate contracte cu firmele care se vor ocupa de deszăpezirea drumurilor județene din cele șase zone din județul Timiș, doar că una dintre acestea are activitatea suspendată pe o perioadă de trei luni. Este vorba de cea care are în administrare drumurile din zona șase – Făget, Nădrag.

Totuși, Călin Dobra spune că nu vor fi probleme, în condițiile în care șoselele vor fi curățate de o altă firmă, zona urmând a fi atribuită prin licitație pentru o perioadă de aproximativ o lună și jumătate.

„Tot timpul suntem pregătiți și în mod special pentru iarnă. Chiar dacă avem o situație puțin mai delicată pe zona șase, ținând cont că firma care avea contract pe acea zonă, printr-o sentință are suspendată activitatea pe trei luni de zile, am găsit varianta și am vrut să fie acoperită această zonă, să nu avem niciun fel de probleme„, a explicat Călin Dobra.

De asemenea, potrivit șefului CJ Timiș, în perioada următoare, angajații din cadrul Direcției Tehnice vor merge pe teren pentru a vedea cum s-au pregătit firmele pentru iarnă, ce utilaje au și cu ce stocuri de materiale s-au dotat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *