Sectorizarea rețelei de distribuție, o prioritate pentru Aquatim

Sectorizarea rețelei de distribuție, o prioritate pentru Aquatim

- in Actualitate, Locale, Social, Stiri, Utile
0

Pentru Aquatim reducerea costurilor de producție pentru apa potabilă este un obiectiv important, iar sectorizarea rețelei de apă este primul pas în acest sens.

Sectorizarea oferă controlul presiunilor și al debitelor din rețea, identificarea rapidă a avariilor și a consumurilor peste mediile uzuale. Procedeul este important pentru modelarea și digitalizarea sistemului de distribuție. Prof. univ. dr. Ilie Vlaicu, directorul Aquatim, a explicat că, în această idee, în ultimii ani, Aquatim a implementat un program foarte complex, cu pași concreți și măsuri aplicate, pentru o rezolvare promptă a problemei, în sprijinul clienților noștri.

Menționăm că, în urma unor analize asupra rețelei de distribuție, s-a decis împărțirea întregului sistem de distribuție din oraș, în 9 zone. Pentru o analiză atentă a debitelor, acestea sunt bine determinate și urmărite periodic, în fiecare zonă, prin contorizare. Sectorizarea presupune realizarea unui bilanț pe fiecare sector în parte, ținând cont de consumurile casnice, industriale și tehnologice (igienizări și spălări ale rețelelor), în corelație cu debitele intrate și ieșite. Ulterior acestei faze, se trece la detectarea avariilor, repararea, respectiv propunerea de reabilitare a unor tronsoane. Sectorizarea rețelei de distribuție rămâne o prioritate pentru compania noastră!”, a subliniat prof. Vlaicu. Aquatim deține, în total, 80 de puncte de măsurare a debitelor.

Gh. M.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *