Se va putea face yoga pe acoperișul Bastionului Theresia din Timișoara. Planurile CJ Timiș pentru a-l revitaliza

Se va putea face yoga pe acoperișul Bastionului Theresia din Timișoara. Planurile CJ Timiș pentru a-l revitaliza

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0

Consiliul Județean Timiș are planuri mari în ceea ce privește revitalizarea Bastionului Theresia din Timișoara. Astfel, în plenul CJ Timiș de miercuri, va fi supus votului și un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea noului regulament de organizare și funcționare.

Alexandru Proteasa, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, a spus că instituția a alocat bani și pentru reparații la Bastionul Theresia. Se va interveni în special la pavilionul din  centrul curții, iar plăcile sparte vor fi schimbate.

Vicepreședintele CJ Timiș a anunțat că a fost gândit și modul de împărțire al spațiilor din Bastionul Theresia. Astfel, partea stângă va fi dedicată culturii, iar cea dreaptă societăților din Horeca.

În ceea ce privește noul regulament de funcționare, Alexandru Proteasa a declarat că va fi regândit programul de funcționare, astfel încât spațiile ar urma să fie deschise și în weeekend, iar în cursul săptămânii și după ora 16.00.

În proiectul de hotărâre am impus un program de funcționare, în sensul în care sâmbăta și duminica să fie deschis obligatoriu tot ce înseamnă fiecare ușă. Totodată, impunem un program în ceea ce privește bucata de luni până vineri, să fie un program care să acopere până seara. Dacă mergeți la ora asta la bastion, o să constatați că cei care funcționează acolo au program de la ora 08.00 la 16.00. În regulament am mai prevăzut că nu vom mai scoate la licitație și nu vom mai da spații pentru birouri. Totodată, nu vom mai da spații pentru depozitare. Nu considerăm normal ca într-un punct ultracentral al Timișoarei să depozitezi lucruri sau să creezi birouri, unde ar trebui să fie o activitate culturală sau gândită spre turiști“, a explicat vicepreședintele CJ Timiș.

Noul regulament prevede și folosirea spațiului de deasupra de bastion, din aripa stângă, pentru desfășurarea de diferite activități, precum yoga, cu un număr restrâns de persoane.

Totodată, în spațiile Bastionului Theresia vor putea funcționa inclusiv cluburi, programul de funcționare urmând a fi prelungit până la ora 05.00.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *