Se taie din nou cablurile din zona centrală a Timișoarei. Termenul limită dat de primărie

Se taie din nou cablurile din zona centrală a Timișoarei. Termenul limită dat de primărie

- in Administratie, Locale, Stiri
0

Reîncepe operațiunea ghilotina. Primăria Timișoara i-a somat pe proprietarii de cabluri aeriene din zona centrală a orașului că au timp până în data de 1 noiembrie să le mute în subteran. În caz contrar, reprezentanții municipalității amenință că vor tăia din nou firele.

”Informăm public operatorii de reţele de comunicaţii pozate aerian pe strada 20 Decembrie 1989 – tronsonul de la bd. Vasile Pârvan până la intersecţia cu Piaţa Iancu Huniade, bd. Michelangelo – tronsonul de la Podul Michelangelo până la bd. Revoluţiei 1989, pe bd. I. C. Brătianu – tronsonul de la Piaţa Iancu Huniade până la bd. Revoluţiei 1989, str. C.D. Loga, bd. Regele Ferdinand şi bd. Regele Carol I că au termen până la data de 1 noiembrie 2019 pentru relocarea cablurilor în subteran. Atragem atenţia asupra faptului că, dacă transferul din aerian în subteran nu va fi efectuat până la termenul limită de 1 noiembrie 2019, după această dată, cablurile rămase pe stâlpi vor fi îndepărtate. Îi rugăm pe cetăţenii din zona centrală, care au probleme cu transmisiile de voce/date să se adreseze direct firmelor cu care au contracte în derulare, deoarece toţi operatorii au fost avertizaţi în mod repetat asupra obligativităţii trecerii cablurilor în subteran”, a informat Primăria Timișoara.

Potrivit reprezentanților municipalității, în zona istorică Cetate, cablurile au fost trecute în subteran deja, canalizaţia fiind realizată în cadrul proiectului de reabilitare cu fonduri europene. După finalizarea trecerii în subteran în zona centrală, se va intra în cartiere. Prinmăria Timișoara a transmis că există canalizaţii subterane pe toate aceste străzi din zona centrală a orașului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *