Se strâng bani în bisericile din Timișoara pentru elevi săraci

Se strâng bani în bisericile din Timișoara pentru elevi săraci

- in Actualitate, Educatie, Locale, Social, Stiri
0
elevi

Mitropolia Banatului încearcă să le dea o mână de ajutor copiilor săraci care încep școala la data de 11 septembrie, dar părinții acestora nu-și permit să le cumpere rechizitele necesare sau haine.

În acest sens, IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, face un apel la preoții din stareții din cuprinsul Eparhiei Timișoara să organizeze, duminică, 3 septembrie, și vineri, 8 septembrie, colecte în toate parohiile și mănăstirile pentru acești copii cu posibilități materiale reduse.

Din păcate, momentul binecuvântat al păşirii peste pragul şcolii este umbrit, nu de puţine ori de grijile, de nevoile şi de lipsurile unor familii care, din cauza posibilităţilor materiale reduse, nu pot asigura minimul necesar de rechizite, obiecte de studiu şi articole de îmbrăcăminte. Confruntate cu astfel de probleme, unele familii nu-şi mai pot trimite copiii la şcoală, abandonul şcolar şi analfabetismul înregistrând cote cu adevărat îngrijorătoare. Faţă de atari situaţii, Biserica nu poate rămâne pasivă, mai ales că de-a lungul istoriei, rolul ei în viaţa şcolii a fost esenţial. Aşadar, fără a aduce în atenţie şi alte aspecte legate de procesul instructiv-educativ, inclusiv cele privitoare la predarea Religiei, este de datoria noastră, a slujitorilor Bisericii, să venim în ajutorul părinţilor nevoiaşi din eparhia noastră, pentru ca niciun copil să nu fie privat de acest drept fundamental al studiului în condiţii decente, simţindu-se inferior colegilor săi de clasă“, transmite Mitropolia Banatului.

Potrivit reprezentanților instituției, acțiunea caritabilă va debuta sâmbătă, 2 septembrie, la Parohia Timişoara Plopi, în biserica parohială, de pe strada Jokai Mor. nr. 35, de la ora 11.00 unde se vor distribui pentru copiii cu posibilităţi materiale reduse, din zona cartierului Plopi, aproximativ 80 de ghiozdane cu toate rechizitele necesare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *