După doi ani de pauză, din cauza pandemiei, Festivalul Papricașului și Vinului de la Buziaș, revine la finalul săptămânii viitoare. Tradiționalul festival, ajuns la cea de-a XII-a ediție, va avea loc în zilele de 8 și 9 octombrie, în Parcul Central din Buziaș, dinspre Baia 1.
În cele două zile de festival, nu vor lipsi soliștii și ansamblurile folclorice din Banat și nici concursul care va desemna cel mai bun ceaun.
Sâmbătă 8 octombrie:
Orele 15:00 – 22:00 Spectacol Folclor
SPECTACOL ANSAMBLURI FOLCLORICE: ANSAMBLUL AKADEMIA BANAT AL UNIVERSITĂȚII DE ȘTIINȚELE VIEȚII ,,REGELE MIHAI I ,, TIMIȘOARA
ANSAMBLUL ,, FĂGEȚEANA,, SOLIȘTI – MIRCEA CÂRȚIȘOREAN, MIHAELA IVANCIUC, ALEXANDRA VANC, ALEXANDRA LAZĂR, AURELIAN GOIA, BEATRICE MITRU, THEEA PLOSCARIU, BEATRICE CHIPEREANU, MIRIAM STAN.
ANSAMBLUL ,,SOROCUL,, SOLISTI – FLORICA IANȚO PENCIUC, MARIANA SAV, DANA INDRU, ȘTEFAN MURGU, RELI VILĂU, EUGENIA CURELARU, VASILE BIZĂU, SEIA VESICI.
ANSAMBLUL ,, PERLA BANATULUI,, CRISTIAN NECHITA, ADRIANA SCOROBETE,NICOLAE BRÂNZEI, LAVINIA LUCIAN, CARMEN MARIA BUCOVICEAN, ILEANA PĂTRAȘCU,SORANA MARIȘ, FLORICA NICOLI,RODICA GRAPINEAC, CARINA BOGDĂNEL, SORINA ELENA LAZSLO, MIHAELA TURCANU.
Duminică 9 octombrie:
Orele 09:00 – 13:00 – Prepararea culinară
Orele 14:00 – 14:30 – Degustarea papricașului și desemnarea câștigătorilor concursului
Orele 13:00 – 22:00 – Program artistic
SPECTACOL SOLIȘTI INVITAȚI
LILIANA LAICHICI, ADRIAN STANCA, CARMEN POPOVICI DUMBRAVĂ, VASILE CONEA, CARMEN BIRUESCU, SIMION MOISE, ANCA PANȚÂRU, RAMONA ILIEȘ DRĂGAN, CORNELIA LUPULESCU, RAMONA GOMBOȘ, OANA STANCA, RALUCA STANCA, GETA ARGHIUȘ, ALINA ȘTEFĂNESCU, RĂZVAN POENAR, FRANCESCA RIF, MIRUNA TĂTAR, DALIANA TĂTAR, ROXANA TODORESCU, SEBASTIAN RĂMNEANȚU,VLAD AMZA, LARISA PĂUN, RAMONA MIHEȚ, ANSAMBLUL ,, LALEAUA PESTRIȚĂ,, NIȚCHIDORF, ANSAMBLUL ,, VERMESANA,, ANSAMBLUL ,, IZVORASUL,, BUZIAȘ, ANSAMBLUL ,,HORA BELINȚULUI,,.
Festivalul Papricașului și Vinului este organizat de Primăria Buziaș, în colaborare cu Consiliul Județean Timiș, Asociația pentru Dezvoltarea Zonei Buziaș și Asociația Culturală Izvorașul Buziaș.