Se modernizează calea ferată Timișoara – Arad, cu bani europeni

Se modernizează calea ferată Timișoara – Arad, cu bani europeni

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0

Încă o cale ferată din zona de vest a țării se modernizează cu bani europeni. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, anunță că CFR a semnat joi contractul de finanțare europeană, prin PNRR, pentru reabilitarea căii ferate Timișoara – Arad.

Concret, este vorba de lotul 4, cu o lungime de 54,86 kilometri, între Ronaț Triaj și Arad, al magistralei Caransebeș – Timișoara – Arad.

Potrivit contractului, proiectarea trebuie finalizată în șase luni, iar lucrările de modernizare a căii ferate în 36 de luni.

Asocierea de proiectanți și constructori italieni are la dispoziție 2,18 de miliarde de lei (fără TVA) pentru a efectua lucrările prevăzute în contract: dublarea liniei de cale ferată; modernizare stațiilor Sânandrei, Băile Calacea, Orțișoara, Vinga, Sag și Aradu Nou; modernizare a 2 halte de călători și a unei halte comerciale de mărfuri; modernizare a 6 poduri și a 39 podețe; montarea unor sisteme automate de semnalizare la 7 de treceri la nivel cu calea ferată; lucrări de semnalizare prin implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 și GSM-R) și BLAI pe întregul traseu”, a explicat Sorin Grindeanu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *