Se lucreaza la un nou tronson din mini-centura Timisoarei

Se lucreaza la un nou tronson din mini-centura Timisoarei

- in Administratie, Locale, Slider, Stiri
0
autostrada

Vești bune aduse de președintele Consiliului Județean Timiș. Călin Dobra a anunțat marți, 22 septembrie, pe Facebook, că au început lucrările la un nou tronson din mini-centura alternativă a Timișoarei. Este vorba despre sectorul Săcălaz – DN 6, noul drum urmând a fi realizat cu scopul decongestionării traficului rutier din Timișoara.

Ne aflăm pe drumul de pământ, la acest moment, dar care este drum județean, pentru că l-am preluat la nivelul de drum județean și ce leagă DN 6 de comuna Săcălaz. Este un drum de aproximativ cinci kilometri, iar proiectul are o valoare de 9,5 milioane de lei. Este un drum pe care îl realizăm din fonduri guvernamentale, câștigate pe PNDL 2 și din bugetul Consiliului Județean Timiș. Este foarte important acest drum pentru că face parte din mini-centura din zona periurbană, un proiect și un plan din cadrul Strategiei de Dezvoltare a județului Timiș pe domeniul infrastructurii rutiere. Face parte din mini-centură, pentru că de la Săcălaz este făcut drumul pe mai departe spre Sânmihaiu Român. De la Sânmihaiu Român am preluat drumul la Șag și continuăm la Șag mai departe cu această legătură care vine în sprijinul cetățenilor și vine cu scopul de a decongestiona drumul național și municipiul Timișoara, în mod special“, a explicat Călin Dobra, într-o transmisiune în direct pe pagina sa de Facebook.

Vă reamintim că mini-centura Timișoarei, un proiect al Consiliului Județean Timiș, ar urma să fie realizată din mai multe drumuri județene, în jurul orașului.

Această mini-centură este importantă. Am preluat la nivelul Consiliului Județean Timiș drumuri de pământ tocmai în ideea de a fluidiza traficul și a realiza legături între comunitățile periurbane“, a detaliat șeful CJ Timiș.