Se inchid restaurantele si barurile in 16 localitati din Timis, iar masca devine obligatorie pe tot parcursul zilei

Se inchid restaurantele si barurile in 16 localitati din Timis, iar masca devine obligatorie pe tot parcursul zilei

- in Locale, Slider, Social, Stiri
0

Măsuri radicale au fost luate, în această seară, în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, ca urmare a creșterii numărului cazuri de coronavirus în mai multe localități din Timiș.

Astfel, Prefectura Timiș a informat, prin intermediul unui comunicat de presă, că în 16 localități din județ se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice, indiferent dacă acestea sunt închise sau în aer liber, în intervalul orar 06.00 – 24.00, pe o perioadă de 14 zile. Este vorba de localitățile: Buziaș, Făget, Sânnicolau Mare, Belinț, Dudeștii Noi, Dudeștii Vechi, Dumbrăvița, Găvojdia, Ghiroda, Ghizela, Giroc, Moșnița Nouă, Șag, Saravale, Teremia Mare, Vălcani. Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

De asemenea, masca de protecție devine obligatorie, pe toată perioada stării de alertă, în spațiile publice deschise, respectiv: pe o rază de 100 m în jurul unităților de învățământ, în piețe comerciale, târguri, oboare, piețe de vechituri, piețe agroalimentare, zone de așteptare, cozi formate la intrarea în diverse instituții și societăți comerciale, stații transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, grădini de vară, festivaluri publice și private, evenimente culturale publice și private și manifestări publice, ceremonii religioase, slujbe și rugăciuni colective, în zonele de promenadă aglomerate incluzând centrele pietonale ale localităților și faleze (malurile râurilor), în intervalul orar 06.00 – 24.00.

Totodată, potrivit Prefecturii Timiș, începând de astăzi, pe o perioadă de 14 zile, se suspendă activitățile cu publicul a tuturor operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, operatori de tipul restaurantelor, cafenelelor precum și în baruri, cluburi și discoteci din interiorul clădirilor în cele 16 localități amintite. Excepție este activitatea restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare pentru clienții cazați în aceste unități.

De asemenea, conform reprezentanților instituției, în aceste localități se închid sălile de jocuri de noroc, timp de două săptămâni. Tot pe o perioadă de 14 zile se suspendă și organizarea spectacolelor, concertelor, festivalurilor sau a altor evenimente culturale publice sau private, precum și activitatea din piețele comerciale (cu excepția piețelor agroalimentare), târguri, oboare.

Aceste prevederi devin obligatorii începând cu data de 8 octombrie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *