Se fac pași cu scopul realizării centurii vest a Timișoarei

Se fac pași cu scopul realizării centurii vest a Timișoarei

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri, Utile
0

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a venit cu noi detalii legate de proiectul privind realizarea centurii vest a Timișoarei.

Reprezentanții instituției anunță că a fost desemnat un câștigător al licitației publice lansată în această vară pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru varianta de ocolire Timișoara Vest. Ofertantul declarat câștigător este SC Search Corporation SRL, contractul fiind atribuit în schimbul sumei de 3,6 milioane de lei, la care se adaugă TVA. Durata contractului este de 15 luni.

Proiectul are ca scop construirea unei variante de ocolire a orașului Timișoara din zona intersecției DN 69 (Timișoara – Arad), cu DJ 591 (unde se va lega cu varianta de ocolire Timișoara Sud), ce va ocoli orașul prin vest, astfel încât să se asigure creșterea gradului de siguranță și a vitezei de deplasare, rezultând astfel închiderea inelului de centură a municipiului Timișoara. Beneficiile anticipate a fi obținute după realizarea obiectivului „Varianta de Ocolire Timișoara Vest” sunt: creșterea gradului de siguranță; vitezei de deplasare și îmbunătățirea condițiilor de transport; crearea unei căi de comunicație moderne cu implicații în dezvoltarea regională a zonei; fluidizarea traficului și devierea traficului de tranzit în apropierea orașului; micșorarea timpilor de parcurs; scăderea poluării și reducerea numărului de accidente rutiere“, a informat DRDP Timișoara.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *