Se fac înscrierile pentru Tabăra din Inima Satului și Tabăra din Inima Familiei 2021, în Caraș-Severin

Se fac înscrierile pentru Tabăra din Inima Satului și Tabăra din Inima Familiei 2021, în Caraș-Severin

- in Educatie, Locale, Stiri
0

Episcopia Caransebeșului, prin Departamentul misionar și de activități cu tineretul, organizează înscrieri, în perioada 15 februarie – 1 martie, pentru comunitățile rurale și urbane din județul Caraș-Severin, care doresc să găzduiască cele două tipuri de tabere educaționale pe care Eparhia Caransebeșului le propune în acest an.

Este vorba de Tabăra din Inima Satului – program care se adresează comunităților rurale și de Tabăra din Inima Familiei – adresat comunităților urbane din județ.

Ambele programe se adresează copiilor și tinerilor, pe de o parte, dar și familiei, în ansamblu, pe de altă parte, pentru că ele își propun derularea unor activități educaționale, cultural-artistice, catehetice și de divertisment, destinate atât copiilor, cât și părinților.

Tabăra din Inima Satului (TDIS) este un proiect care a avut rezultate remarcabile în anii anteriori, când au fost organizate mai multe tabere în mai multe comunități rurale și urbane din județul Caraș-Severin. Printre activitățile propuse în cadrul acestor tabere (cu durata fixă de 5 zile) amintim: ateliere de educație pentru viață, dezvoltare personală, jocuri și concursuri educative, seri tematice, excursii și program de formare duhovnicească. Și în acest an, în cadrul taberelor, vor fi incluse și ateliere pentru părinți, precum și activități care vizează familia în ansamblul ei

Tabăra din Inima Familiei (TDIF) se adresează parohiilor din mediul urban și este gândit, în linii mari, într-un mod asemănător cu programul TDIS, urmând a se desfășura sub forma unor școli de vară de 5 zile la care vor participa atât copiii, cât și părinții acestora. Și în cadrul acestor școli de vară, accentul va fi pus atât pe latura educațională – atelierele de dezvoltare personală și educație pentru viață, cât și pe cea de divertisment – jocuri, concursuri și excursii. De asemenea, se vor desfășura activități destinate părinților și familiei, în general, precum și cu caracter duhovnicesc.

Comunitățile de pe cuprinsul Episcopiei Caransebeșului – sate și orașe, deopotrivă – care doresc să găzduiască aceste tabere, în perioada 22 iunie – 10 septembrie 2021, sunt așteptate să se înscrie în cadrul acestui program, la numărul de telefon: 0734.77.34.77 – Pr. Mihai Ciucur – coordonatorul programelor TDIS și TDIF.

Partenerii locali sunt parohiile, școlile și autoritățile publice locale din localitățile unde se dorește organizarea acestor tabere, iar pentru înscriere este necesară completarea unui formular și trimiterea acestuia până la data de 21 februarie 2021. Desfășurate cu binecuvântarea și purtarea de grijă a preasfințitului părinte Lucian, episcopul Caransebeșului, programele TDIS și TDIF  își propun să ajungă în minim 7 comunități locale din județ, atât sate cât și orașe.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *