Echipajul CBRN din cadrul Detașamentului 1 Timișoara efectuează o misiune de cercetare radiologică unde, o zonă de teren prezintă radioactivitate crescută.
Conform ISU Timiș, materialul radioactiv se află în curtea Laboratorului de Igiena a Radiațiilor de pe strada Victor Babeș din Timișoara.
“Cercetarea radiologică s-a efectuat în prezența și sub îndrumarea inspectorului CNCAN (Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare). Echipajul CBRN a balizat zona la limita fondului natural de radiație. Facem precizarea că nu au fost persoane contaminate și nu există risc pentru populație, deoarece zona este în curtea laboratorului“, a transmis ISU Timiș.
“În urma măsurătorilor periodice de radioactivitate ale mediului, efectuate de către personalul Laboratorului Igiena Radiațiilor din cadrul Direcției de Sănătate Publică Timiș s-au constatat depășiri ale nivelului de radioactivitate naturală în zona adiacentă laboratorului, motiv pentru care aceasta a fost balizată, pentru a restricționa accesul. A fost solicitat sprijinul instituțiilor abilitate în acest domeniu, pentru evaluarea situației“, spun reprezentanții DSP Timiș.
Ancheta se află încă în desfășurare, iar până la finalizare zona rămâne sub supravegherea unui echipaj de poliție.
“Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J Timiș efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, întrucât în curtea Laboratorului de Igiena a Radiațiilor de pe strada Victor Babeș din Timișoara ar fi fost identificată prezenței unei surse de radiații“, a transmis IPJ Timiș.