Timișorencele cu vârste cuprinse între 25 – 64 de ani care nu și-au făcut controlul gratuit pentru depistare activă precoce a cancerului de col uterin o pot face în 2015, prin medicii de familie. Ministerul Sănătății a alocat o sumă dublă pentru 2015, 36 de milioane de lei. Spitalul Județean Timișoara desfășoară acest program.
“Continuăm acest program în scopul prevenirii şi combaterii cancerului de col uterin şi pentru reducerea incidenţei formelor invazive de boală şi a mortalităţii datorate acestora. Ne propunem că în 5 ani de program să testăm 65% din populaţia eligibilă şi, pentru asta, în 2015 am dublat fondurile alocate pentru realizarea testelor Babeş Papanicolau. Dar obiectivul nostru depinde de cadrele medicale care derulează programul şi din această cauza apelul meu se îndreaptă către medicii de familie pentru implicarea mult mai activă. Până în prezent doar 40% dintre medicii de familie care sunt implicaţi în activitatea de mobilizare a femeilor pentru participarea la screening”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Pentru efectuarea tesului Babeş- Papanicolau în cadrul programului, o femeie care este eligibilă trebuie să se prezinte la medicul de familie unde cere eliberarea formularului pentru recoltare şi pentru a obţine date despre centrul de recoltare. După recoltarea într-un centru specializat, femeile primesc rezultatul după 30 de zile, la medicul de familie. Dacă acesta este pozitiv, vor fi îndrumate pentru investigaţii suplimentare, dacă rezultatul este negativ, vor fi reprogramate la o nouă testare după 5 ani. În cei doi ani de la începerea programului au fost efectuate 468.000 de teste, dintre care 44.000 au ieşit pozitive. Din testele pozitive, 1970 s-au dovedit a fi maligne.