Scandal pornit în plină stradă, continuat la poliție, la Lugoj. Tineri amendați și trimiși 24 de ore să se “răcorească”

Scandal pornit în plină stradă, continuat la poliție, la Lugoj. Tineri amendați și trimiși 24 de ore să se “răcorească”

Polițiștii din Lugoj, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au surprins duminică noaptea, la intersecția străzilor Ștrandului cu Nicolae Bălcescu din municipiu, un grup de persoane în stare vădită de ebrietate, care se manifestau violent, provocând scandal.

Cele trei persoane au fost somate să înceteze scandalul, dar aceștia au refuzat.

Având în vedere aceste aspecte, trei bărbați, în vârstă de 17, 19 și 31 de ani,  au fost imobilizați și conduși la sediul poliției, ulterior fiind sancționați contravențional cu suma de 8.000 de lei, conform Legii nr. 61/1991, pentru scandal și adresarea de injurii și expresii jignitoare. La scurt timp, cei doi bărbați, de 19 și 31 de ani, au revenit la sediului poliției, provocând scandal și manifestându-se violent, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, iar în urma probatoriului administrat bărbații, de 19 și 31 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș, urmând să fie prezentați magistraților în vederea luării unei măsuri preventive“, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *