Polițiștii locali au efectuat luni, 29 mai, verificări în zona Calea Aradului, unde existau date că funcționează un service auto care a parcat mașinile venite pentru reparații pe spațiul verde.
La fața locului s-a constatat că pe spațiul verde se aflau parcate nu mai puțin de 10 autoturisme, în cazul tuturor autovehiculelor fiind aplicate colante pentru încălcarea legii, conducătorilor auto urmând a le fi întocmite procese verbale de constatare a contravenției, sancțiunile fiind cuprinse între 500 și 1000 lei. De asemenea, s-a luat legătură cu reprezentantul firmei, care în momentul legitimării, a refuzat să-și dea datele reale, furnizând cu totul alte date de identitate. Din acest motiv, acesta a fost adus la sediul Poliției Locale, unde a fost amendat cu 300 lei. Mai mult, firma în cauză s-a mai ales și cu o sancțiune de 1000 lei, deoarece service-ul auto nu deține pentru punctul de lucru acord pentru desfășurarea exercițiilor comerciale din partea Primăriei Timișoara. „În perioada următoare polițiștii locali vor efectua din nou verificări pentru a stabili dacă reprezentanții societății comerciale respectă actele normative în vigoare cu privire la oprirea și staționarea pe spațiul verde sau pe cel destinat amenajării spațiului verde, dar și dacă firma obține documentația necesară funcționării în legalitate, în caz contrar riscând noi sancțiuni”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.