Șanse mai mari la viață pentru copiii născuți prematur la Timișoara. Ce anunț a făcut Ministerul Sănătății

Șanse mai mari la viață pentru copiii născuți prematur la Timișoara. Ce anunț a făcut Ministerul Sănătății

- in Actualitate, Locale, Sanatate, Stiri
0
bebelus

Bebelușii din vestul țării care se nasc prematur la una din cele două maternități de stat din Timișoara vor avea mai multe șanse de a supraviețui. Ministerul Sănătății a luat, în sfârșit, decizia de a moderniza secțiile de neonatologie din întreaga țară, pe care vrea să le doteze cu incubatoare de ultimă generație. În aceste incubatoare sunt găzduiți micuții născuți prea devreme, unii dintre ei cântăresc doar câteva sute de grame.

Reprezentanții ministerului au anunțat, ieri, că a fost lansat programul “Mama și copilul”, în cadrul căruia vor fi alocate fondurile necesare pentru dotarea tuturor spitalelor cu necesarul de incubatoare.

Programul “Mama și Copilul” va asigura necesarul de 597 de incubatoare. Dintre acestea, 132 vor acoperi necesarul celor nouă spitale aflate în subordinea Ministerului Sănătății, iar 465 vor fi destinate celor 114 unități spitalicești locale. Pentru acoperirea acestui necesar, Ministerul Sănătăţii a alocat un buget de peste 7,3 milioane euro.

La Timișoara urmează să sosească 25 de incubatoare de ultimă generație. Zece vor ajunge la Maternitatea “Bega” din cadrul Spitalului Județean Timișoara și 15 la Maternitatea “Odobescu” a Spitalului Municipal Timișoara. Un singur aparat medical costă peste 12.000 de euro. Ministerul Sănătății nu a mai cumpărat incubatoare noi pentru maternitățile de stat din Timișoara de aproape zece ani.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *