Să pregătim umbrelele! Cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Să pregătim umbrelele! Cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

- in Actualitate, Locale, Social, Stiri, Utile
0

Gata cu temperaturile toride în zona de vest a țării. Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică pentru mai multe județe, inclusiv Timiș și Caraș-Severin.

Potrivit meteorologilor, alerta meteo intră în vigoare astăzi, la ora 14.00, și expiră joi, la ora 02.00.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h), local vijelii, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp”, a transmis ANM.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în zonele montane din restul teritoriului. Începând cu a doua parte a nopții de miercuri spre joi, vântul se va intensifica temporar în regiunile estice și sud-vestice.

Vă amintim faptul că miercuri, județul Timiș se află și sub cod galben de caniculă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *