Sa curga vinul, la Timisoara! Salonul International Vinvest 2019 isi deschide portile

Sa curga vinul, la Timisoara! Salonul International Vinvest 2019 isi deschide portile

- in Locale, Slider, Social, Stiri
0

Salonul Internațional de Vinuri VINVEST 2019 va avea loc la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, în perioada 19 -21 aprilie, și va fi una specială pentru iubitorii de vin, cu multe premiere. VINVEST 2019 Timișoara își va închide porțile în 21 aprilie seara.

Salonul Internațional de Vinuri este organizat de VINVEST, Asociația de Cultură și Promovare a Vinului VINVEST, co-organizatori fiind Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT) și Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).

Cei care vor călca pragul salonului se vor bucura de peste 250 de sortimente de vin, printre care unele în premieră la Timișoara: vinuri biologice, vinuri spumante ce conțin particule de aur, vinuri vechi de mai bine de 6 decenii – sunt doar câteva dintre surprizele pregătite pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Recunoscut drept unul dintre cei mai importanți monahi ai Muntelui Athos, parintele Epifanios trăieste acolo de peste 40 de ani, iar din anul 1990 este călugăr la chilia Mylopotamos, situate în apropierea Mănăstirii Marea Lavră. Pasionat de vin și gastronomie, a inclus cele două arte în viața sa monahală și a ridicat un atelier pentru producerea vinului, dar a publicat și singura carte de bucate din Sfântul Munte: “Arta culinară a Sfântului Munte” – volum tradus până în acest moment în 8 limbi. Rețetele celebrului monah vor fi prezentate chiar de acesta la VINVEST 2019.

Un al punct de interes major din cadrul VINVEST 2019 este vinul spumant Imperator 24K – un vin spumant italienesc obținut prin metoda clasica și cu o compoziție în care se regăsesc particule de aur de 24 de karate. Băutura exclusivistă este pentru prima data la VINVEST și este produsă într-o serie limitată la una dintre cele mai cunoscute vinării din regiunea Francioacorta, Italia. De asemenea, pasionații de vin se vor bucura și de o degustare specială, de vinuri vechi – din anii

1958, 1965 sau 1995, susținută de prof.dr. Ioan Nămoloșanu, dar și de vinuri produse prin metode ecologice.

Sortimentelor de vinuri românești li se vor alătura sortimente din Serbia, Italia, Grecia și Republica Moldova, iar turismul vitivinicol grecesc va fi adus în fața vizitatorilor de președintele Asociației de Afaceri din Insula Ammouliani, Nikitas Martigakis, prin pachete turistice ce spun povești încântătoare despre tărâmuri de vis și vinuri autentic grecești.

Componenta educațională VINVEST va fi prezentă cu informații prețioase sub forma unor simpozione și prezentări. “Bogăția sectorului vitivinicol și gastronomic regional, național și internațional”, “Vinuri noi și vinuri vechi” vor fi dezbătute de specialiști titrați în domeniu, dar nu vor lipsi nici manifestările din zona gastronomică, artelor, sau literaturii. De asemenea, ca în fiecare an, reprezentanți ai serviciilor conexe producției vinului, precum importatorii și distribuitorii de vin, sau producătorii și distribuitori de utilaje își vor expune produsele în cadrul evenimentului.

Perioada imediat anterioară VINVEST aduce la Timișoara un alt eveniment așteptat de iubitorii de vin: cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice, în zilele 17-18 aprilie, în aceeași locație- Centrul Regional de Afaceri din Timișoara. Concursul este organizat în baza unui regulament în conformitate cu cerințele Organizației Internaționale a Viei și Vinificației (OIV), va fi prezidat de prof.dr. Arina Antoce (expert OIV), întreg juriul fiind alcătuit din specialiști titrați în domeniu, selectați pe baza performanțelor și participării în concursuri anterioare. Se vor acorda medalii de aur și argint, în funcție de punctajul obținut pe baza evaluării după criteriile OIV.

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *