S-a urcat „mort” de beat la volan. Ce a putut să facă șoferul

S-a urcat „mort” de beat la volan. Ce a putut să facă șoferul

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Polițiștii din Deta au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale. La fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 39 de ani ar fi condus un autoturism în localitatea Ghilad, iar la un moment dat, pe fondul consumului de alcool, ar fi pierdut controlul autovehiculului, acroșând o vidanjă staționată în afara carosabilului.

În urma testării șoferului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică peste limita legală”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *