Apartamentele din Timișoara sunt tot mai scumpe. Potrivit unei analize realizată de Imobiliare.ro, un apartament cu două camere costa în luna decembrie a anului trecut cu 10.000 de euro mai mult față de prețurile percepute la început de 2024.
Mai precis, prețul mediu cerut pentru apartamentele din Timișoara a fost de 1.700 de euro pe metru pătrat util, în decembrie 2024. În cazul locuințelor vechi, prețul este de 1.659 euro/mp, iar al celor noi de 1.994 euro/mp. La începutul anului trecut, prețurile medii erau de 1.496, respectiv 1.795 euro/mp.
„Deși rămâne cel mai accesibil oraș mare în care poți cumpăra o locuință, chiar și în Timișoara s-au putut observa majorări ale prețurilor. Un cumpărător achită, în medie, în primele zile ale anului trecut mai puțin de 78.400 de euro pentru un apartament cu 2 camere. În prezent are nevoie de 88.400 de euro pentru a deveni proprietarul unei locuințe similare, în contextul în care prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori a ajuns la 1.700 euro/mp util”, aflăm din analiza realizată de Imobiliare.ro.