S-au finalizat lucrările de modernizare la UPU de la Spitalul Județean Timișoara. Raed Arafat, prezent la inaugurare

S-au finalizat lucrările de modernizare la UPU de la Spitalul Județean Timișoara. Raed Arafat, prezent la inaugurare

- in Administratie, Locale, Sanatate, Stiri
0

Lucrările de extindere, modernizare și dotare cu echipamente performante a Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara au fost finalizate. Investiția de ridică la opt milioane de lei. Inaugurarea s-a făcut în prezența secretarului de stat în MAI, Raed Arafat.

Urgențele au acum o suprafață de 787 mp, dublă față de vechea clădire și dispune de subsol, parter și etaj, un spațiu de primire al ambulanțelor cu copertină metalică de 168 mp, precum și culoare separate, delimitate în funcție de gravitatea cazurilor. La etajul superior al imobilului a fost prevăzută o sală multifuncțională, care va deservi atât personalul medical, cât și medicii rezidenți și studenții.

24 de medici și 62 de asistenți medicali, pregătiți pentru a interveni în spital și pe teren, cu ambulanța sau cu elicopterul SMURD, se vor ocupa de persoanele care au diverse probleme medicale, dar și de victimele accidentelor care ajung la urgențe. Printre  echipamentele achiziționate se numără: două aparate pentru realizarea compresiunilor toracice în cursul resuscitării; fibroscop pentru efectuarea gastroscopiilor cu posibilitatea de terapie endoscopică; echipamente de supraveghere și securitate; sistem de informare și monitorizare a activității de triaj și de asistență medicală de urgență și sistem pentru managementul căii aeriene dificile.

Ne propunem să conturăm, în jurul Spitalului Județean Timișoara, un adevărat hub medical care să deservească cetățenii la standarde europene. Avem intenția fermă de a face apel la toate modalitățile prin care putem interveni în dezvoltarea unor servicii medicale integrate, performante, astfel încât Timișul să rămână, și pe acest palier, în avangarda regiunilor care pun în prim plan calitatea vieții. Consiliul Județean Timiș s-a implicat direct și în reamenajarea și modernizarea Secției de Urologie și ATI Transplant Renal,  o investiție realizată în totalitate din bugetul județului. În același timp, la CJT există  în derulare un alt proiect major, cel al noii maternități, unde investiția se va ridica la aproximativ 18 milioane de euro, din care în jur de 9 milioane de euro va reprezenta contribuția proprie a CJT”, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Noi trebuie să ne adaptăm nevoilor moderne ale sistemului de urgență. Vorbim aici de un sistem de urgentă complex, cât mai integrat și bine pus la punct, care să deservească pacientul. În UPU triajul este extrem de important și de aceea avem nevoie de spații flexibile și de personal adecvat, adaptabil acestui tip de activitate. Mă bucură foarte mult această implicare și de aceea am răspuns invitației domnului președinte al Consiliului Județean. Extinderea și modernizarea UPU va permite să existe condiții mai umane, mai civilizate pentru cetățeni. E un pas important și cred că vorbim de o tranziție către unitatea nouă, unde vom vedea spații și mai mari, mai generoase, care va însemna o transformare radicală în asigurarea asistenței medicale de urgență a cetățenilor nu numai din județul Timiș, ci și din cele limitrofe”, s spus Raed Arafat.

Lucrările de modernizarea a UPU de la Spitalul Județean Timișoara în timpul mandatului fostului președinte al CJT, Călin Dobra.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *