Punctul Triplex Confinium, de la granița dintre România, Serbia și Ungaria a găzduit sâmbătă, 18 mai, un nou eveniment de celebrare a cooperării euroregionale Dunăre – Criș – Mureș – Tisa (DKMT). Cu această ocazie, județul Timiș a predat președinția DKMT, vecinilor unguri.
În cadrul festivității de deschidere a granițelor, reprezentanții autorităților județene care au luat cuvântul au vorbit despre importanța cooperării transfrontaliere. După discursurile autorităților din cele trei țări a urmat tradiționalul cros transfrontalier, la care au participat copii.
“Acest eveniment arată încă odată prietenia și relația deosebită cu prietenii sârbi și maghiari, parteneri în cadrul euroregiunii DKMT se concretizează an de an prin implementarea proiectelor pe cooperare transfrontalieră care nu pot decât să aducă un beneficiu întregii comunități, proiecte care duc la dezvoltare economică, duc la o dezvoltare durabilă și care cred că duc la o creștere a nivelului de trai. Aici discutăm de ceea ce înseamnă infrastructură rutieră, discutăm de ceea ce înseamnă canalul Bega navigabil, pista de biciclete, discutăm pe partea maghiară de imbunătățirea sistemului de sănătate”, a spus președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.
Festivitatea de la Triplex Confinium, la Beba Veche a urmat Adunarea Generală a Cooperării Regionale DKMT, în cadrul căreia s-a predat conducerea rotativa a euroregiunii.
În zona Beba Veche, timp de două zile, sâmbătă și duminică, granițele sunt deschise, într-un punct comun, între România, Ungaria și Serbia.