În această dimineață, preț de câteva secunde, s-a zguduit pământul, în Banat.
Conform unei informări făcute de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 08.56, s-a produs un cutremur în Serbia, la granița cu România.
Seismul cu magnitudinea de 3,8 pe scara Richter a avut loc la adâncimea de cinci kilometri.
Cutremurul s-a produs în apropierea orașelor: Deta – 34 kilometri, Timișoara – 63 kilometri, Jimbolia – 67 kilometri, Oravița – 82 kilometri și Buziaș – 83 kilometri.