S-a urcat beat la volan şi a făcut accident. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal

S-a urcat beat la volan şi a făcut accident. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal

- in Eveniment
0

Poliţiştii efectuează cercetări faţă de doi bărbaţi care conduceau autovehicule pe drumurile publice, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Unul dintre şoferi a fost implicat într-un accident cu pagube materiale, iar celălalt a refuzat să se supună recoltării probelor biologice.

La data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 20.30, poliţiştii Secţiei 2 Rurale Săcălaz – Post Poliţie Cărpiniş au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe DJ 693, între localităţile Cărpiniş şi Iecea Mică.

Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că şoferul autovehiculului, un bărbat de 62 de ani, din Austria, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara carosabilului.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cursul nopţii, la ora 03.40, poliţiştii Secţiei 2 Timişoara au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Arieş.

Întrucât şoferul, un bărbat de 37 de ani, din Timişoara, emana vapori de alcool, poliţiştii au procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, însă a refuzat să se supună recoltării. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale.

G. M.