S-a semnat contractul pentru largirea la patru benzi a drumului ce leaga Dumbravita de Autostrada A1

S-a semnat contractul pentru largirea la patru benzi a drumului ce leaga Dumbravita de Autostrada A1

Pas important făcut de Consiliul Județean Timiș în ceea ce privește lărgirea drumului ce leagă Dumbrăvița de Autostrada A1. Luni, 22 iulie, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de lărgire la patru benzi a drumului județean 691.

Astăzi am semnat poate cel mai important proiect și asta din prisma faptului că la momentul finalizării, mai bine zis implementării acestui proiect, rezolvăm o situație extraordinar de delicată privind fluidizarea traficului din zona periurbană. Realizarea acestui proiect, modernizarea acestui drum județean, va decongestiona traficul, va rezolva o situație atât pentru timișoreni, cât și pentru comuna Dumbrăvița, dar și pentru cei care coboară de pe autostradă și vor să vină în municipiul Timișoara. Este un contract care acum, după momentul semnării, va primi ordinul de începe pentru realizarea proiectării, cu termen maxim de opt luni de zile realizarea proiectului și bineînțeles trecerea rapidă la implementarea acestui proiect”, a spus președintele CJT, Călin Dobra.

Lucrarea va fi executată de către SC Tehnocer SRL, valoarea este de aproape 50 de milioane de lei fără TVA, bani din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.

Lărgirea la patru benzi a drumului ce leagă Dumbrăvița de autostradă va fi realizată în două etape. Prima bucată de drum este cea de la centura Timișoarei până la urcarea pe autostradă, iar cea de-a doua de la sensul giratoriu de la intrare în Dubrăvița până la centura Timișoarei.

Conform reprezentanților firmei, lucrările efective la primul sector vor începe în primăvara anului viitor. Întreaga lucrare va fi finalizată în 2022.