Primăria Timișoara a făcut un pas important în vederea realizării unei parcări multietajate în zona centrală. Viceprimarul Ruben Lațcău anunță că a fost lansată licitația pentru proiectarea „Parcării Multinivel Cetate”. Aceasta ar urma să fie amenajată în spatele magazinului Bega.
„O vom construi pe un teren recuperat prin instanță la începutul anului, chiar lângă Parcul Civic și centrul comercial Bega. Va avea cel puțin 250 de locuri și va avea sistem inteligent de monitorizare a locurilor libere și ticketing. Numărul exact de locuri va fi stabilit prin studiile de specialitate, iar TimPark va gestiona faza de proiectare din partea municipiului. Avem în curs de proiectare și amenajarea străzilor Mercy și Proclamația (secțiunea dintre Libertății și Universitatea de Medicină Dentară). Iar investițiile noastre pentru parcări multietajate avansează, fiind în diferite etape de proiectare. Avem în lucru proiecte pentru zona Dacia, Gara de Nord și lângă Spitalul de Copii”, a afirmat Ruben Lațcău.
Viceprimarul Timișoarei a mai explicat că pentru acest contract au fost incluse criterii de calitate, printre care se numără și experiența dovedită în proiectarea de parcări multietajate și în concursurile de arhitectură, fiind o zonă de protecție.
Valoarea estimată a contractului este 550.000 lei, cu TVA inclus.