S-a decis! Maia Sandu poate intra în posesia premiului de 30.000 euro oferit la Timișoara

S-a decis! Maia Sandu poate intra în posesia premiului de 30.000 euro oferit la Timișoara

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0

Gata cu scandalul în ceea ce privește premiul în valoare de 30.000 euro primit de Maia Sandu la Timișoara, în această lună. Vă amintim faptul că premiul a fost contestat în Republica Moldova, pe motiv că legislația nu permite ca președintele statului să accepte cadouri.

Maia Sandu a solicitat clarificări la Centrul Național Anticorupție din Republica Moldova, iar răspunsul a venit marți. Așadar, instituția a transmis că acest premiu nu reprezintă un cadou, așa că Maia Sandu poate intra în posesia celor 30.000 euro.

Regimul juridic al cadourilor nu este aplicabil în cazul acordării/decernării unor premii, având în vedere că termenul de „premiu” nu se regăsește în lista termenilor care se circumscriu noțiunii de „cadou” potrivit art. 16 aln. (1) din Legea integrității nr. 82/2017”, se arată într-un comunicat al Centrului Național Anticorupție din Chișinău.

Manipularea termenilor cu scopul de a denigra instituția prezidențială sunt un instrument de propagandă menit să slăbească încrederea în instituții și în societate. Premiile sunt o recunoaștere a meritelor, iar decernarea acestora este o practică firească la nivel internațional. De astfel de premii au beneficiat inclusiv, prim-miniștri și președinți de țară”, a declarat șeful de cabinet al președintei, Adrian Băluțel.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *