Ruga Timișoarei și Ziua Minorităților, la început de octombrie în Parcul Rozelor

Ruga Timișoarei și Ziua Minorităților, la început de octombrie în Parcul Rozelor

Timișorenii, și nu numai, sunt așteptați să participe la două evenimente importante în Parcul Rozelor. Inițial, ar fi trebuit să aibă loc în septembrie, dar din cauza vremii urâte, Ruga Timișoarei și Ziua Minorităților au fost reprogramate pentru perioada 5 – 6 octombrie.

Pe 5 și 6 octombrie ne întâlnim în Parcul Rozelor pentru a celebra împreună spiritul unic al Timișoarei și a ne bucura de multiculturalitatea și tradițiile care ne definesc orașul. Sâmbătă, 5 octombrie, vom celebra Ziua Minorităților alături de comunități precum ucraineni, germani, maghiari, sârbi, bulgari, evrei și multe altele, care și-au pus amprenta asupra orașului nostru. Duminică, 6 octombrie, ne dăm întâlnire la Ruga Timișoarei, evenimentul care celebrează tradițiile Banatului prin dansuri și cântece autentice, în cadrul Jocului de Rugă, componenta laică a sărbătorii”, a informat Primăria Timișoara.

Organizatorul evenimentelor este Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, care a pregătit o mulțime de activități, printre care ateliere creative pentru copii și spectacole folclorice, parade de costume populare și degustări de delicii specifice fiecărei comunități.

În ceea ce privește Ziua Minorităților, cel mai așteptat moment este parada costumelor populare, care va avea loc sâmbătă, începând cu ora 17.00, în Piața Unirii. De asemenea, jocul de rugă din cadrul Rugii Timișoarei va începe duminică, la ora 17.00, în Parcul Rozelor.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *