Romică, cel mai mic membru al rezervației de zimbri de la Hațeg, a împlinit un an Foto

Romică, cel mai mic membru al rezervației de zimbri de la Hațeg, a împlinit un an Foto

- in Actualitate, Locale, Social, Stiri
0
Romică, cel mai mic membru al rezervației de zimbri de la Hațeg, a împlinit un an. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a făcut publice câteva poze cu Romică, de la zece zile de viață și de luni, când a împlinit un an.
În această zi specială, Romică a fost răsfățat cu bunătăți pe care le-a împărțit cu mama lui, Spider Woman, de care este încă apropiat, dar şi cu sora lui mai mare, Romina, alături de care îşi petrece acum majoritatea timpului“, transmite Romsilva.
Rezervația de Zimbri de la Hațeg a fost fondată în anul 1958, când doi zimbri numiți Podarec și Polonka au fost aduși în România din Polonia. Rezervația din pădurea Slivuț este printre puținele locuri din Europa unde trăiește zimbrul (Bison bonasus).  Rezervația de Zimbri Hațeg se află în custodia Direcției Silvice Hunedoara, prin Ocolul Silvic Hațeg și are, în prezent, nouă exemplare. Se întinde pe o suprafaţă de 50 de hectare, acoperite cu păduri de carpeni, stejari şi brazi. În prezent, mai sunt aproximativ trei mii de exemplare de zimbri în toată lumea.
Zimbrul este cel mai mare animal european de pe uscat. Masculul poate ajunge și la 920 de kilograme, cu un minim de greutate înregistrat de 440 kg. Femelele sunt mai mici, între 320 și 640 kg. Părul gri-maroniu, mai mare în partea din față a corpului. Ca și la alte ierbivore, hrănirea ocupă între 50 și 80% din zi.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează trei nuclee de zimbri, la Bucșani, Hațeg și Vânători Neamț cu un efectiv total de peste o sută de exemplare.
Sursa: Regia Națională a Pădurilor – Romsilva

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *