Romeo și Julieta, la Teatrul Maghiar Timișoara

Romeo și Julieta, la Teatrul Maghiar Timișoara

- in Cultura, Locale, Social, Stiri
0

Cel mai popular text scris de William Shakespeare, tragedia „Romeo și Julieta”, va fi prezentat în 22 noiembrie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, în regia Ritei Bartal Kiss din Ungaria. Spectacolul a fost realizat cu marionete, fiind potrivit pentru spectatori peste 13 ani. Traducerea în română va fi la cască și prin supratitrare.

Chiar dacă piesa scrisă de Shakespeare a fost publicată în urmă cu 400 de ani, mulți adolescenți și tineri se regăsesc încă în povestea tristă de iubire dintre cei doi îndrăgostiți neînțeleși de părinți. Romeo și Julieta încearcă să navigheze printr-o lume divizată conform unor criterii greu de înțeles, să își joace rolurile de copii respectuoși față de părinți, dar nu trișează în fața sentimentelor sincere – iar prima dragoste le va schimba destinele iremediabil.

Această variantă a poveștii lui Romeo și Julieta va fi interpretată cu ajutorul marionetelor, fiind vorba despre o coproducție cu Teatrul de Păpuși Kabóca și Teatrul Petőfi din Veszprém. Actorii teatrului timișorean care fac parte din distribuție sunt păpușarii Csongor Mihály și Richard Váss, iar din echipa celorlalți coproducători: Főglein Fruzsina, Fazakas Júlia, Benkő Zsuzsanna, Pál Hunor, Fekete Ágnes și Berta Csongor. Este prima coproducție a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara cu teatrele de păpuși din Ungaria, iar primele șase reprezentații, care s-au jucat deja la Veszprém, au fost sold out.
Spectacolul va fi tradus în română. Ultimele biletele la premieră se pot achiziționa cu 30 lei pe www.biletmaster.ro sau de la Teatru între orele 10-13 și 16-19. Pentru rezervări: ticket@tm-t.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *