România promovată prin artă, în capitala Europei

România promovată prin artă, în capitala Europei

- in Actualitate, Locale, Stiri
0

Șirul evenimentelor importante organizate de către eurodeputata, Maria Grapini, președintele PPUsl Timiș, și dedicate României în Parlamentul European a continuat, în luna martie, cu o nouă și amplă acțiune. Astfel, Grapini a dus, în perioada 4-7 martie, la sediile centrale ale instituțiilor europene – Parlamentul European, Consiliul European, Reprezentanța Permanentă a României – mai mulți artiști plastici foarte cunoscuți, dar și elevi premianți, din Timișoara și din țară.

Cincisprezece artiști români, dintre care o mare parte din Timișoara, au fost prezenți timp de două zile, în inima Europei, la Bruxelles, la începutul acestei săptămâni, la cea mai extinsă și importantă expoziție autohtonă de pictură și țesături organizată în două mari instituții: Consiliul Europei și Reprezentanța Permanentă a României.

Cu acest prilej, artiștii au participat și la o amplă dezbatere intitulată ”De data asta votez!”, privind importanța alegerilor europarlamentare din 23 -26 mai 2019.

Expoziția ”Artiști români în capitala Europei” și vizita la Bruxelles au fost organizate de eurodeputata Maria Grapini, din Timișoara. Artiștii și-au donat lucrările încă din luna decembrie 2018 cu care sunt împodobite spațiile Reprezentanței Permanente, dar și cele ale Consiliului Europei, pentru marcarea Centenarului și a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, iar acestea s-au bucurat de un succes real.

Operele de artă au ajuns la Bruxelles încă de anul trecut, efectul a fost unul major, România s-a văzut artistic în cele mai importante sedii oficiale ale Europei. Acum, artiștii au fost invitații mei, pentru a-și putea admira munca, dar și pentru a vedea cum lucrăm noi, în Parlamentul European. Toți oaspeții mei, de altfel, au avut zile pline la Bruxelles, pentru a se familiariza cu modul de funcționare a instituțiilor europene. Expoziția este un moment important pentru România, pentru că este vizitată de cetățeni străini, de prieteni ai țării noastre, de colegi europarlamentari, oameni care ne-au susținut, ne admiră sincer și cred în noi. Eu sunt convinsă că prin cultură, artă și valori umane, România poate să arate că este la cel mai înalt nivel al unui stat european. Este proiectul meu de suflet: România promovată prin artă. Artiștii au lucrări extraordinare. Ei sunt membri ai Uniunii Artiștilor Plastici. Artiștii români sunt foarte buni. Felicitări pentru lucrările ce se află expuse la Bruxelles! Mulțumesc artiștilor care au acceptat proiectul meu “Romania promovată prin artă”, a declarat Maria Grapini.

Lucrările vor fi expuse până se va termina Președinția României, în această vară. “La inițiativa Mariei Grapini am oferit niște tablouri să pavoazeze pereții de la Reprezentanța României la Bruxelles și de la Consiliul Europei. Bineînțeles că nu am putut să refuz. Am oferit picturi pentru acest proiect foarte important și bine-venit de promovare a artei și a pictorilor din România în Europa”, a spus Victor Acatrinei, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara, care în activitatea lui a pictat peste 1.000 de tablouri și multe dintre acestea se află în colecții private din toată lumea.

A fost o manifestare organizată în numele României de către Maria Grapini. Astfel, artiștii din Timișoara și ceilalți din țară au arătat că nu educi publicul numai în expoziții unde ți se vând tablourile, ci trebuie să expui și în spații pe care să le împodobești cu arta ta. Toate aceste birouri unde s-au aflat picturile artiștilor români au fost mai luminate și mai frumoase, din decembrie 2018. E o dovadă că România este pregătită să conducă Europa”, a spus Mihai Olteanu, artist plastic din Timișoara, membru al Uniunea Artiștilor Plastici, supranumit și pictorul revoluției.

Colegii din europarlamentari din alte țări vedeau tablourile și  se opreau încântați să le admire, dar nu știau de unde provin. Eu le-am explicat că sunt făcute de pictori români contemporani, în viață. Așa trebuie promovată arta românească, în lume. Așa ne crește și credibilitatea la nivel european, fiindcă de multe ori percepția europenilor este departe de realitate, iar rolul nostru în Parlamentul European este să și promovăm valorile României. Eu în calitate de eurodeputată mi-am făcut norma în fiecare an și am adus invitați din țară la Bruxelles și am organizat întâlniri și dezbateri dintre oamenii de afaceri români și din Europa și comisarii europeni. Este o datorie a unui europarlamentar. Nu am vrut să las niciun loc nefolosit, fiindcă banii ar rămâne necheltuiți. În fiecare an am adus 110 cetățeni din țară să viziteze Parlamentul European și Consiliul Europei”, a spus Maria Grapini.

Călin Stoica, reprezentantul permanent în Comitetul Politic și de Securitate al Uniunii Europene, și-a exprimat admirația pentru proiectul Mariei Grapini și pentru arta pictorilor români. ”E o plăcere deosebită pentru noi să îi avem oaspeți pe artiștii plastici din țară la Reprezentanța Permanentă a României la Bruxelles, artiști care ne-au pus la dispoziție operele lor, spre bucuria publicului european și a colegilor din echipă. Operele sunt expuse pe pereții de la câteva etaje ale Reprezentanței României și la Consiliul Europei. Acest fapt este foarte important, fiindcă etajele unde se află aceste lucrări sunt pline de oameni și vizitate des de colegii noștri din celelalte state membre UE, din cadrul instituțiilor UE, dar și de cetățeni de la alte state non-UE, care vin la consultări cu partenerii români, mai ales pe durata Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Este o perioadă excelentă de a promova arta românească și pe artiștii din țară. Arta creează adevărate punți de legătură între oameni, dar și peste timp. Cultura ne reunește, fie că suntem cetățeni europeni sau de pe alte continente. Ceea ce au făcut artiștii plastici români și doamna Grapini este foarte apreciat aici, la Bruxelles în inima Europei”, a spus Călin Stoica.

www.dedataastavotez.eu

Cu acest prilej, în cadrul vizitei la Parlamentul European, artiștii și elevii au participat și la o dezbatere, privind importanța alegerilor europarlamentare din 23 -26 mai 2019, moderată de Ioana Bobeș și de Maria Grapini.

Mesajul principal al Parlamentului European către cetățenii României reprezintă un îndemn hotărât pentru a se merge la vot, în luna mai, când vor avea loc alegerile europarlamentare! Sloganul este ”De data asta votez!” și a fost creat și site-ul www.dedataastavotez.eu

De data asta, nu este de ajuns să speri că viitorul va fi mai bun: de data asta, toți trebuie să ne asumăm responsabilitatea. De aceea, de data asta nu îți cerem doar să votezi, îți cerem și să îi convingi pe ceilalți să voteze. Pentru că, atunci când toată lumea votează, toată lumea câștigă. Prin urmare campania noastră instituțională este de a oferi cât mai multe informații. De data asta votez! În funcție de anul de naștere al celor tineri, există mai mare sau mai puțină încredere în democrație. Din păcate, foarte mulți tineri consideră că democrația este un lucru de la sine înțeles, garantat, ceea ce nu este deloc așa. Democrația este o floare foarte delicată care poate crește frumos și face progrese, dar foarte bine poate cunoaște și regrese chiar de azi pe mâine, dacă nu ne angajăm civic politic și social și, cel mai important, să mergem să votăm în 26 mai”, a declarat Ioana Bobeș din cadrul Parlamentului European.

Cea mai mare dilemă cu care se confruntă nu numai electoratul român, ci și autoritățile și politicienii este faptul că un număr mare de cetățeni nu merg la vot, dar tocmai aceștia sunt cei mai înverșunați să critice conducerea țării și pe politicieni. Maria Grapini a avut următorul răspuns la această problemă care persistă de aproape 30 de ani în România:

Este și imoral să critici, dacă nu ai participat la vot când ai avut ocazia să faci o schimbare. Dacă ai fost la vot și nu a ieșit candidatul pe care l-ai votat, atunci să te mobilizezi timp de patru ani și să susții candidatul cu argumente, cu realizările lui. Unii spun că cetățenii trebuie obligați prin lege să participe la vot. Alții spun că nu e bine, pentru că nu toată lumea are suficientă educație civică și cunoștințe să decidă corect. Votul obligatoriu ar concretiza regula democrației: majoritatea decide. Eu aș pleda pentru acest aspect. Cred că marea responsabilitate o au elitele să convingă cetățeanul să meargă să voteze, iar clasa politică este aleasă de cetățeni. Un intelectual de elită critică adesea în termeni foarte violenți, dar  el nu a ieșit la vot și nici nu a mers prin țară să se întâlnească direct cu diferitele categorii sociale să convingă omul de adevărurile sale, el preferă să rămână în turnul de fildeș și să critice și critică violent. Atunci atitudinea lui nu cred că va ajuta vreodată. El rămâne cu filosofia lui, dar nu a contribuit cu nimic la schimbarea conștiinței societății”, a declarat Grapini.

Alegerile europene din 26 mai sunt fundamentale, fiindcă va decide drumul pe care îl va urma Uniunea Europeană. De aceea îndemnul Parlamentului European este următorul: ”Vă rugăm să alegeți și să trimiteți în PE deputații care ne fac cinste. E foarte important pe cine trimitem în PE, fiindcă în parlamentul național se traduc 60-70% din legile europene. Votăm în luna mai pentru o Europă liberă, socială sau conservatoare, pentru o Europă care poate face față globalizării sau naționalistă? În 23 -26 mai vor fi alegeri europene decisive, fiindcă se va fixa traseul pe care vom merge în viitor. Parafrazându-l pe Ștefan cel Mare, putem spune că Europa nu este a noastră, ci a urmașilor, urmașilor noștri, în vecii vecilor”, a îndemnat Ioana Bobeș.

Gh. M.