Român condamnat la șase ani de închisoare, prins în vama Cenad. Era dat în urmărire în Spania

Român condamnat la șase ani de închisoare, prins în vama Cenad. Era dat în urmărire în Spania

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Poliţiştii de frontieră din Cenad au depistat şi predat autorităţilor competente un român, căutat de autoritățile din Spania.

Joi, 2 februarie, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – I.T.P.F. Timişoara s-a prezentat, pentru a efectua formalitățile de frontieră, un bărbat, ce călătorea ca pasager într-un autoturism marca Ford, înmatriculat în România.

Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca fiind urmărit în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile din Spania la data de 26.01.2023. Persoana în cauză era căutată în vederea executării unei pedepse cu închisoarea de șase ani, pentru săvârşirea de infracțiuni contra persoanei. Drept urmare, persoanele în cauză au fost preluate de către o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea luării măsurilor legale ce se impun“, informează Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *