Fostul primar al Timișoarei, Nicole Robu îi dă peste nas, din nou, lui Dominic Fritz. Robu și-a postat pe pagina sa de Facebook diplomele de studii și cartea de identitate, unde scrie localitatea de domiciliu. Asta pentru că Nicolae Robu nu are nimic de ascuns. Cel mai probabil, Dominic Fritz nu va face același lucru. Asta având în vedere că Fritz ține la secret până și data nașterii. Despre studii nici nu poate fi vorba.
Marți, în ședința de Consiliu Local s-au votat proiectele prin care conducerea primăriei și consilierii sunt obligați să-și facă publice diplomele de studii și actele de unde reiese localitatea de domiciliu. 14 voturi au fost pentru aceste proiecte, cele a PNL, PSD și Pro România. Sigurii care s-au opus au fost cei de USRPLUS și asta pentru că la ei sunt problemele legate de domiciliu și studii.
“♦️E SIMPLU, D-LE FRITZ!
♦️ Ieri, în Consiliul Local, s-au adoptat două hotărâri de bun simț.
♦️ Ele prevăd obligația aleșilor locali și a șefilor din Primărie de a-și publica pe pagina Primăriei fotocopii după diplomele de studii pe care AU PRETINS că le au și după actul în care este înscrisă localitatea lor de domiciliu; accentuez: localitatea de domiciliu, așa cum cere Codul Administrativ, nu localitatea de rezidență sau de domiciliu flotant.
♦️ În mod normal, aceste proiecte ar fi trebuit să treacă într-un minut fiecare, dacă nimeni nu ar avea nimic de ascuns.
♦️ Când colo, SURPRIZĂ! Toți consilierii USRPLUS au luptat cu înverșunare, pur și simplu, O ORĂ ÎNTREAGĂ (!!!), ca proiectele să nu se adopte!
♦️ Iar șeful lor, Primarul -despre care nimeni nu știe cine este, de fapt și cum a ajuns el, cetățean al Germaniei, un necunoscut și în Germania și în România, necunoscut chiar și pt Google (!!!), dirijor de cor de amatori, să fie susținut să ajungă Primar al Timișoarei-, a făcut o adevărată criză de nervi! Până la urmă, cu toată opoziția neomarxiștilor, cele două proiecte au trecut la vot.
♦️ Eu și sunt convins că la fel ați fi făcut oricare dintre dv aș fi spus: “salut proiectele, trebuie să fim transparenți, deci, vă îndemn pe toți, indiferent de partid, să le votați”. Și astăzi, mi-aș fi și publicat acele documente, să închei discuțiile.
♦️ Dar, se pare că dl Fritz și unii dintre colegii lui au lucruri de ascuns… Spus direct: au mințit că au diverse studii și de fapt nu le au, respectiv au mințit -a se citi: au făcut declarații în fals și uz de fals!- că au domiciliul în Timișoara, cum cere legea și nu îl au!
♦️ Iată, ca să arăt cât de simplu este să faci ce cer cele două proiecte devenite hotărâri, eu, care nu sunt vizat de ele, vă prezint în atașament fotocopii făcute de mine cu telefonul -nu se cere mai mult de atât!- după documentele cerute.
♦️ Aștept ca și dl Fritz să facă la fel!
‼️ P.S. Precizez că cerința de postare a diplomelor are doar menirea de a-i devoala pe mincinoși, pe șarlatanii care declară că au studii pe care nu le au. Altfel, orice cetățean cinstit e demn de toată stima și poate deveni consilier local și chiar Primar indiferent de studiile avute. Atâta tot: SĂ NU MINTĂ!“, a scris pe pagina sa de Facebook, Nicolae Robu.