Primarul Nicolae Robu a venit, vineri seară, pe pagina sa de Facebook, cu mai multe detalii legate de ce se va întâmpla cu proiectul Timișoara – Capitală Culturală Europeană, după ce municipalitatea și-a asumat implementarea acestuia. Prin urmare, Asociația TM2021 ar urma să fie desființată.
Astfel, primarul Timișoarei a explicat, pe rețeaua de socializare, că ”sub coordonarea mea, proiectul <Timișoara –Capitală Culturală Europeană> va fi gestionat cu transparență totală, cinstit, corect, legal, numai și numai în interesul orașului, al României și al Europei”.
Apoi, edilul-șef a anunțat că formula juridică pe care Primăria Timișoara o consideră cea mai potrivită să gestioneze implementarea proiectului TM2021 este ”o structură a administrației publice a orașului, cu personalitate juridică, similară, sub aspectul legislației ce-i stă la bază, Casei de Cultură a Municipiului, structură care se va numi <Centrul de Proiecte Culturale și Administrare a Moștenirii Capitalei Culturale Europene>. Intenționăm să înființăm această structură în ședința de Consiliu Local de marți, 07.07.2020. Menționăm că, presupunând, prin absurd, că această formulă nu va fi agreată de Comisia Europeană –deși semnalele neoficiale primite până la această oră sunt încurajatoare-, există variante alternative, unele constituite deja în precedente”.
De asemenea, Nicolae Robu a ținut să precizeze că până când noua structură va fi operațională, implementarea proiectelor culturale angajate prin dosarul de candidatură se va face prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
”În acest sens, pentru a se câștiga timp, în ședința de Consiliu Local de marți, se va decide, pe de o parte, alocarea unei sume duble față de cea de anul trecut –3 milioane lei, în loc de 1.5 milioane lei- pentru finanțarea nerambursabilă de proiecte culturale reprezentând angajamente din dosarul de candidatură sau consonante cu acestea. Perioada de depunere a cererilor de finanțare va fi 27.07.2020 – 31.07.2020, până în 27.07.2020 fiind lăsat timp de studiu al dosarului de candidatură și elaborare a cererilor de finanțare. Jurizarea cererilor de finanțare referite la punctul 2 va fi făcută de o comisie din care subsemnatul voi propune să facă parte cele două personalități europene deja cu implicare la momentul curent în proiectul ”Timișoara –Capitală Culturală Europeană”, Ulrich Fuchs –director de program Marseille 2013 și Linz 2009- și Martin Heller –director artistic Linz 2009-, directorii instituțiilor culturale emblematice ale orașului –Teatrul Național, Opera Română, Filarmonica Banatul, Teatrul German, Teatrul Maghiar sau reprezentanți desemnați de ei, 3 personalități culturale locale și câte un reprezentant al Consiliului Local, Consiliului Județean și Ministerului Culturii”, a detaliat primarul Timișoarei.