Robu: îmi voi înceta orice activitate în partid, câtă vreme vor fi membri ca acest primar de Sânnicolau Mare

Robu: îmi voi înceta orice activitate în partid, câtă vreme vor fi membri ca acest primar de Sânnicolau Mare

- in Locale, Politica, Stiri
0

Nicolae Robu a avut o primă reacție după ce și-a anunțat demisia din funcția de președinte a PNL Timiș de joi, 15 decembrie. Acesta spune că a luat această decizie încă din această dimineață, dar a vrut să vadă cu cine are de-a face în partid. Robu mai spune că la inițiativa primarului din Sânnicolau Mare, Dănuț Groza s-a pregătit o presiune pentru a demisiona.

Nicolae Robu își va exercita funcția de președinte în PNL până când conducerea națională îi va comunica încetarea mandatului. “Rezultatele obținute de PNL, în ansamblul său și, în subsidiar, de Filiala Timiș a PNL – chiar dacă aceasta s-a situat pe locul 5 pe țară după numărul de voturi și pe locul 11 pe țară după procente – m-au determinat să propun, luni, printr-o declarație de presă, o serie de măsuri. Una dintre ele era și demisia tuturor președinților ale căror filiale au obținut mai puțin de 30%, deci, inclusiv alsubsemnatului. Propunerile mele n-au fost, însă, agreate, niciuna.

Astăzi de dimineata, am comunicat familiei și unui număr de apropiați că am decis să demisionez din funcția de președinte PNL Timiș. Pe parcursul zilei, am aflat că, la initiațiva primarului de Sânnicolau Mare, un grup de cca 20-25 de colegi s-au întrunit la Club 21, pentru a pregăti o presiune asupra mea să demisionez. Am decis să nu anunț nimic în plen, pentru a vedea cu ce colegi am de-a face în partidul atât de drag mie. Văzându-i, am decis să duc lucrurile și mai departe.

Voi rămâne simplu membru PNL, dar, îmi voi înceta orice activitate în partid, câtă vreme partidul va avea membri ca acest primar de Sânnicolau Mare. Desigur, voi exercita, înca, funcția de președinte, până când conducerea națională îmi va comunica încetatea mandatului, eventual simultan cu numirea unui președinte interimar și sper ca acest lucru să se întample cât mai grabnic. Decizia este irevocabilă”, a transmis Nicolae Robu.