Revolta eurodeputatei umaniste Maria Grapini, cu privire la criza de medicamente oncologice

Revolta eurodeputatei umaniste Maria Grapini, cu privire la criza de medicamente oncologice

- in Locale, Social, Stiri
0

Eurodeputata umanistă Maria Grapini din Timișoara a atras atenția încă de la începutul crizei sanitare că nu trebuie uitați bolnavii suferinzi de alte boli, nici din punct de vedere a internărilor, nici din punct de vedere a asigurării la termen și în cantitate suficientă a medicamentelor pentru pacienții cronici.

Grapini mai atrage atenția că este inadmisibil ca un director de spital să nu știe să spună câți bolnavi de la oncologie au rămas fără tratament de mai bine de două săptămâni! Este inadmisibil să ai ministru pentru sănătate care să nu știe nimic despre starea pacienților din țară!

Reamintesc pentru cei care au obligații de serviciu în domeniul sănătății că, în conformitate cu reglementările europene dar și în conformitate cu Constituția României, Statul ESTE OBLIGAT să asigure pentru fiecare pacient cronic, cu atât mai mult pentru cancer, tratamentul necesar! Cei care reprezintă statul în problema sănătății sunt cei care sunt pe funcții și primesc bani pentru locul de muncă asumat! Responsabilitatea este a lor!

Solicit public să se comunice urgent:

1.Numărul bolnavilor de cancer.

2.Decedați în 2020 și primele trei luni a anului 2021.

3.Numărul bolnavilor care nu au avut acces la tratament-pentru fiecare boală cronică.

4.Termenul în care se rezolva criză de medicamente

După analiză solicitată, cer măsuri drastice pentru cei vinovați!“, atenționează umanista Maria Grapini.

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *