Revin evenimentele gastronomice Banat Brunch. Vezi programul

Revin evenimentele gastronomice Banat Brunch. Vezi programul

Vești bune pentru iubitorii de natură, tradiții și bucătărie bănățeană. Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș anunță că în această primăvară revin evenimentele de cultură gastronomică Banat Brunch. Acestea se vor desfășura atât în locații din Timiș, cât și din județul Arad. Concret, startul se dă în data de 30 aprilie, fiind pregătite 17 astfel de evenimente.

Având ca scop inițial crearea de alternative economice pentru locuitorii din sate prin turism sustenabil, producția de alimente și cea de meșteșuguri sub brand local, Banat Brunch a dovedit că poate contribui consistent la păstrarea peisajului cultural și salvarea elementelor de patrimoniu, dar și la dezvoltarea turismului în mediul rural și regiune. Folosind ca laitmotiv cultura gastronomică locală, evenimentele Banat Brunch au crescut interesul călătorilor, atât din țară cât și din străinătate, pentru zona rurală ca alternativă de activități de tip slow travel și i-au ajutat pe aceștia să aprecieze mai mult valoarea resurselor locale”, a transmis Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș.

Programul evenimentelor Banat Brunch va fi prezentat și la București, în cadrul Târgului de turism al României, în perioada 23-27 februarie, unde județul Timiș participă.

Iată programul complet: sat Coșteiu de Sus, comuna Margina – 30 aprilie; sat Berini, comuna Sacoșul Turcesc – 07 mai; urban Brunch Timișoara, Ronaț – 14 mai; sat Bulza, comuna Margina – 21 mai; Casa Ferch, oraș Deta – 04 iunie; comuna Curtea – 11 iunie; sat Firiteaz, comuna Șagu, județul Arad – 18 iunie; Lanul de Lavandă, sat Zorani, comuna Margina– 25 iunie; sat Zolt, comuna Fârdea – 02 iulie; sat Rudna, comuna Giulvăz – 06 august; comuna Pietroasa – 13 august; sat Duboz, comuna Nițchidorf – 20 august; sat Bulza, comuna Margina – 27 august; sat Românești, comuna Tomești – 03 septembrie; sat Zolt, comuna Fârdea – 10 septembrie; sat Coșteiu de Sus, comuna Margina – 17 septembrie și sat Sintești, comuna Margina – 01 octombrie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *