Reportaj din Iadul celor nedoriți (FOTO!)

Reportaj din Iadul celor nedoriți (FOTO!)

- in Eveniment, International, Reportaj, Slider, Stiri
0

de Miroslav STANICI

Am plecat spre Horgos miercuri dimineața, deși toată săptămâna am crezut că mergem în Ungaria la Roszke. Dar granița se închisese de tot, Ungaria devenise impenetrabilă, era parcă opusul perfect al Serbiei și al localității Horgos.

Ajunși în Serbia, primul contact cu imigranții a fost într-un parc din fața unui supermarket ticsit de oameni aflați în căutare de mâncare. M-au invitat să iau loc lângă ei și să servesc din chipsurile lor, nu știau că sunt jurnalist, nu aveam vreo legitimație atârnată la gât. Brusc au zărit tatuajul meu în limba arabă și au început să-mi vorbească în acea limbă. Eu mă uitam la ei ciudat, ei la mine și mai ciudat. Le-am arătat și tatuajul meu de pe celălalt braț, o cruce, apoi s-au înseninat la față.

I-am salutat și am plecat spre graniță. Aici – toate televiziunile din lume. Și o tabără infinită de imigranți. M-am integrat repede, așezându-mă jos pe caldarâm și servind un sandviș adus de acasă. Au venit repede în jurul meu doi copilași și au cerut și ei. L-am împărțit. M-am ridicat și am mai vorbit puțin cu ei, iar când au auzit că Orban probabil nu-i va lăsa niciodată să intre în Ungaria au fost triști și dezamăgiți.

La marginea câmpului era autostrada, unde erau deja amplasate corturi, multe gunoaie, și avea loc un protest ad-hoc. Oamenii strigau „Please, Hungary, please!” sau „Europe people, help!”. Aveau în față un gard mobil, dar fixat bine de cealaltă parte a frontierei, unde erau polițiști maghiari. Urcați pe gard, imigranții mai primeau din când în când un baston peste degete, în semn de descurajare. Apoi am intrat pe câmp și am cunoscut-o pe Miriam, care se ținea de mine încă de când fotografiam protestul de pe autostradă. Am avut inspirația să ne facem un selfie.

Apoi cineva a venit cu un zvon pe câmp: se deschide punctul de trecere către Ungaria. 10.000 de oameni fugeau pe câmp către punctul de trecere. Da, am alergat și eu odata cu ei. Ajuns în punctul de trecere – surpriză, era închis și de celaltă parte înțesat de trupe de menținere a ordinii maghiare. Erau mascații în echipament complet, alături de un tun cu apă și un TAB. În spatele acestor trupe era armata. În rest, în stânga și în drepta, garduri infinite. Refugiații au început să strige „Thank you Serbia!” și „Hungary, help!”. De partea cealaltă, unii polițiști maghiari le mai spuneau „go back to Syria”.

Am urcat pe un gard, lângă jurnaliști de la Russia Today, și urmăream conflictul de la porțile Ungariei. La un moment dat, refugiați au început să scuture gardurile, iar forțele de ordine au ripostat cu gaze care s-au răspândit și către noi. În aproximativ jumătate de minut au început să mă doară ochii, plămânii, și totul mă ustura. Am plecat de acolo, iar în spate am simțit un jet de apă care m-a udat până la piele. Am fugit cât am putut de tare, iar în dreapta am zărit-o pe Miriam, fetița de pe câmp, care avea o sticlă cu apă și m-a spălat pe față, iar în cinci minute eram din nou bun de mers la „bătaie”. Când am revenit în apropierea frontierei, am văzut că imigranții se împrăștiaseră pe câmp în căutare de pietre, care acum zburau către forțele de ordine, iar câteva cauciucuri în flăcări se rostogoleau spre graniță.

În aer, pe linia de graniță, două elicoptere maghiare survolau zona. În spatele liniei de demarcație, în zona sârbă, era un Duty Free dezafectat. Imigranții au spart gresia dinăuntru și au aruncat bucățile peste gard, în capul maghiarilor protejați de scuturi, căști și armurile de luptă din dotare. La un moment dat, refugiații au spart lacătul porților cu pietre, iar forțele de ordine s-au retras la stânga și la dreapta drumului. Imigranții bucuroși că intră în Ungaria au început să le mulțumească, însă la doar câteva secunde jandarmii maghiari au contraatacat și au prins refugiații ca într-un clește. Din nou gaze, iar bastoanele au început să troznească.

Imigranții se retrag, dar 30 dintre ei au rămas în urmă, fiind arestați. Colegul meu, prins la mijloc, striga „Press! Press!”, ridicând aparatul foto sus, pentru a fi văzut. Polițiștii maghiari i-au trimis un jet de gaze direct în față, fotograful s-a întors și a primit un baston în moalele capului, rămânând inconștient timp de câteva minute. Câțiva jurnaliști sârbi au mers să îl ajute să-și revină, în timp ce eu, pe de cealaltă parte, mă țineam de gard și am primit câteva bastoane peste mâini și unul în zona intimă, care a durut îngrozitor.

Ne-am retras și ne-am întâlnit cu un alt coleg, care își pierduse în mocirlă unul din papuci, era plin de noroi pe haine, dar bucuros că are poze. Am mers în dreapta graniței, unde am dat de voluntarii cehi, danezi și britanici, care mă întrebau dacă am nevoie de ceva. Le-am răspuns „nu”,  dar totuși mi-au pus în brațe un sandviș si o apa plată, pe care o am și acum în mașină, ca amintire. Sandvișul l-am oferit unui copil sirian, care a fost tare bucuros că l-a primit. Apoi, în fața mea am găsit o familie de patru femei, una dintre ele plângând cu suspine. O cheamă Nur și tot mi-a repetat că e tare nefericită și că vrea să se întoarcă în Siria sau să ajungă odată în Germania. Lângă ea, sora mai mică avea capul spart, bandajat de voluntarii cehi. Pe tricoul ei alb, pătat de sânge, scria „Paris”. Mama lor a început să-mi arate acte, să mă întrebe dacă pot să ajut, iar acela a fost momentul în care mi s-a rupt inima, pentru că nu aveam cum să-i ajut.

M-am întors către mașină cu lacrimi în ochi, mi-am luat colegii și am plecat. Nu am mai oprit decât la Kikinda, 40 de kilometri mai încolo, de unde în urmă cu 70 de ani și bunicul meu, refugiat fiind, a plecat către România. De data asta, eu făceam drumul într-o mașină de lux, încărcat cu dreptul meu de cetățean european de a circula liber, dar cu inima frântă după ce am văzut în Horgos. Nu am putut să dorm toată noaptea, a doua zi nu am fost bun de nimic. Cred că în mine s-a schimbat ceva în urma vizitei la Horgos. Gândul mi-a rămas acolo. Am impresia că am trăit istoria pe viu.

foto: Adrian Pîclișan

12021919_10204752214745141_675312617_n 12025358_10204752214825143_1957841005_n 12041994_10204754181154300_1601126597_n 12030688_10204752214705140_1702183676_n 12033736_10204752214785142_1776306696_n 12042129_10204752211065049_1226044234_n 12047256_10204752211105050_1789844666_n 12048884_10204752214665139_1223470822_n