Muncitorii vor putea fi văzuți din nou pe șantierul viitoarei centuri de sud a Timișoarei, de luni. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a emis, vineri, ordinul de începere a lucrărilor rămase pe această șosea.
„De luni vor face organizarea de șantier, vor intra în săptămânile viitoare în forță. Termenul este de 12 luni, eu sunt convins că va fi redus spre jumătate, șapte, opt luni maxim. Am această convingere”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, vineri, la Timișoara.
Noul antreprenor este Asocierea SA & PE Construct SRL & SPEDITION UMB SRL & TEHNOSTRADE SRL. Valoarea totală a contractului este de peste 383 milioane lei, proiectul fiind finanțat cu bani europeni.
La sfârșitul anului trecut, când s-a reziliat contractul anterior, stadiul fizic al șantierului era de 58,26%. Centura de sud a Timișoarei are o lungime de 25 kilometri.