Regal literar, la Casa Politehnicii din Timișoara. Poetul Traian Pintilie și-a lansat volumul „Raiul Natal”

Regal literar, la Casa Politehnicii din Timișoara. Poetul Traian Pintilie și-a lansat volumul „Raiul Natal”

- in Locale, Social, Stiri
0

Regal literar, joi 14 iunie, seara, la Casa Politehnicii 2 din Timișoara. Aici, Traian Pintilie, supranumit poetul de la PPUsl Timiș – partid condus de cel mai reprezentativ europarlamentar român, Maria Grapini – și-a lansat un volum antologic de poezie intitulat “Raiul natal”.

Evenimentul a trezit un interes foarte mare, din partea iubitorilor de poezie. Sala a fost arhiplină. Cu acest prilej, prof. univ. dr. Viorica Bălteanu a spus: “Raiul Natal e o carte foarte convingătoare. Interesant și emblematic, autorul are predilecție către poezia scrisă în dulcele stil clasic, adică o poezia cu prozodie clasică – ritm, rimă și măsură riguroasă, așa cum se întâmplă de multe secole”.

Criticul literar Lucian Alexiu, a declarat următoarele: “Când cu mulți ani în urmă, i-am editat prima carte de poezie poetului Traian Pintilie nu m-am gândit că, în 2018, voi avea în fața un volum antologic. Domul Traian Pintilie nu a scris enorm, dar a scris bine și sistematic. Patru volume de versuri sunt adunate în Raiul natal este o poezie lirică de factură clasică, poezie baladescă în linia lui Radu Stanca, o pozie care are în spate o cultură poetică asimilată funcțional. Este o poezie care încă menține trează curiozitatea și interesul pentru cultură și literatură. Cititorul de generație își poate găsi niște repere parcurgând acest volum antologic. Mă mir că încă nu au descoperit-o cant-autorii români, fiindcă e o poezie de o muzicalitate extraordinară. Volumul a mai fost lansat și în Caraș Severin, recent”.

Traian Pintilie scrie pozie de succes încă din copilărie, dar a debutat în volum după 1990. Până acum, a reușit să scrie patru cărți de versuri. De fapt, de-a lungul anilor, Pintilie a publicat poeme în multe reviste literare sau neliterare, inclusiv în fostul cotidian din Timișoara, Drapelul roșu, și în revista de specialitate “Pentru Patrie”. Talentatul poet (politician) Traian Pintilie, este și secretarul general al PPUsl Timiș, partid condus de cel mai reprezentantiv și activ europarlamentar român, Maria Grapini. În final, joi, seara, Pintilie a spus: „Este o zi pe care am așteptat-o mult timp. Mă bucur că în sfârșit se întâmplă. Am scris de-a lungul vremii mai multe cărți de poezie, am publicat și în volume colective, în reviste și în presa locală și națională. Am fost și la radio și tv, cu cărțile mele, unde am vorbit despre poezie. Am adunat într-un volum antologic denumit Raiul natal, tot ce am scris până acum, sfătuit de mai mulți confrați de litere”, a concluzionat Pintilie.

Gh. M.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *