Rectorul UVT, Marilen Pirtea, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Ştei

Rectorul UVT, Marilen Pirtea, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Ştei

- in Educatie, Locale
0

Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, a primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului natal Ștei. Distincția i-a fost acordată în semn de prețuire pentru deosebita contribuție adusă la promovarea imaginii orașului.

Ceremonia s-a desfășurat în Casa de Cultură a orașului Ștei și a reunit peste 250 de persoane, unde au participat oficialități locale, reprezentanții Consiliului Județean Bihor, senatori, deputați, dar și delegații de peste graniță.

“Consider că rolul Cetățenilor de Onoare este de a constitui exemple și modele, stimulente de valoare pentru tineretul de astăzi și de mâine, pentru înscrierea lor în circuitul valorilor perene ale societății și ale umanității. Acest lucru mă va însoți de-a lungul întregului parcurs al carierei, împărtășind din experiența mea trecută și viitoare pentru promovarea orașului natal care îmi aduce o asemenea bucurie”, a spus rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Titlul i-a fost acordat în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Zilelor Orașului Ștei. Alături de rectorul UVT, au mai fost distinşi cu acest titlu Profesorul Liviu Anton și fostul sportiv de performanță, Alexandru Boc.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *