Recital de colinde și cântece patriotice la Anina

Recital de colinde și cântece patriotice la Anina

- in Social
0

Parohia “Sfânta Treime” Steierdorf – Anina a organizat a II-a ediţie a festivalului de colinde şi cântece patriotice intitulat „Dumnezeu ne-a dat poruncă: demnitatea s-o păstrăm!”

În ziua de 30 noiembrie 2014 când creştinii ortodocşi prăznuiesc pe Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat – Ocrotitorul României cât și de Ziua Națională a României, Parohia Sfânta Treime Steierdorf – Anina împreună cu Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” al parohiei, a organizat un festival, de poezie, cântece patriotice şi colinde tradiţionale româneşti intitulat „Dumnezeu ne-a dat poruncă: demnitatea s-o păstrăm!”. În prima parte a spectacolului Centrul de tineret „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” din Moniom, au pus în scenă martiriul sfinţiilor brâncoveni, anul acesta fiind un an comemorativ de la mărturisirea lor de credinţă pecetluită cu sânge.
În a doua parte Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” al parohiei „Sfânta Treime” din Steierdorf – Anina, condus de profesoara Alexandra Mailat, au încântat auditoriul cu poezii, cântece patriotice şi colinde.
În a treia parte a spectacolului Corul Catedralei „Învierea Domnului” din Caransebeş, dirijat de părintele Gheorghe Tistu, a susţinut un concert de colinde tradiţionale româneşti, reușind prin interpretarea lor deosebită să-i ridice pe cei prezenți, cântând cu toții colindul cel mai cunoscut, „O ce veste minunată”, dar și Imnul de stat al României.

Binecuvântarea şi mesajul Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost transmis de către părintele inspector Mihai Ciucur.
Pentru Parohia “Sfânta Treime” Steierdorf – Anina a fost o bucurie şi o mulţumire pentru că a reuşit să aducă în sufletele oamenilor cântecul patriotic şi colindul tradiţional românesc. La eveniment au participat și autoritățile locale în frunte cu primarul și viceprimarul de Anina.

marius 1 marius2 marius3 marius4

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *