Titus Ion, liderul unui clan de romi din Lugoj care a fost amendat la începutul acestei săptămâni la o paranghelie din Timișoara nu suportă umilința la care a fost supus și acuză abuzul autorităților, în special al șefului Poliției Locale Timișoara, conform cetateanul.ro. Titus Ion, cunoscut în Lugoj și ca Ghiță Țiganu, susține că acțiunile în forță ale autorităților din Timișoara sunt doar un exercițiu de imagine făcut pe spatele romilor. Titus Ion spune că Poliția Locală Timișoara a comis un abuz. În revolta sa, baștanul aduce aminte și de „Holoclaus”.„Toate autoritățile își fac reclamă cu țiganii. Când vor să își țină scaunele, imediat ies la război împotriva țiganilor. Avem și noi acceleași drepturi cum le are orice cetățean din România. (…) Când țiganii au o mașină imediat sunt executați. Nu am încălcat nicio lege. S-a făcut un abuz prin faptul că suntem țigani. La un botez atât de mare nu poți să ai reguli de circulație. Tragi mașinile unde apuci ca să nu blochezi circulația. Au făcut un abuz prin faptul că suntem țigani. Dacă a parcat cineva pe trotuar sau pe spațiul verde trebuia să-i amendeze pe ei, nu sute de mașini și să își facă reclamă cu noi”, a spus liderul clanului de romi din Lugoj.