Razie în Timișoara. Ce s-a întâmplat

Razie în Timișoara. Ce s-a întâmplat

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Acțiune de amploare a polițiștilor timișoreni. În numai câteva ore au dat peste 170 de amenzi în valoare de peste 33.000 de lei. Oamenii legii au verificat 16 societăți comerciale.

Astfel, în cursul zilei de joi, 14 iunie, între orele 11.00 – 13.00, 16.00-20.00, 22.00-01.00 au fost organizate acțiuni cu caracter preventiv-reactiv, la care au participat poliţişti de ordine publică, rutieră și investigații criminale. ”Efectivele au acţionat pentru verificarea legalităţii funcţionării unităţilor comerciale, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă precum și pentru prevenirea și depistarea autorilor furturilor din buzunare în mijloacele de transport în comun”, spun reprezentanții IPJ Timiș.

Au fost legitimate 414 persoane şi verificate 313 autovehicule și 20 de tramvaie.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 178 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind pentru nerespectarea normelor rutiere şi prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 33.665 de lei.