Războiul dintre fermieri şi firmele de prospecţiuni seismice continuă în Timiş. Cazul: “Dudeştii Vechi”

Războiul dintre fermieri şi firmele de prospecţiuni seismice continuă în Timiş. Cazul: “Dudeştii Vechi”

- in Economie, Locale, Slider, Stiri
0

Războiul dintre fermierii din Timiş – zona Cenad – Teremia Mare –Beba Veche -Dudeştii Vechi –şi firmele de prospecţiuni (Nis Petrol) s-a intensificat, odată cu încălzirea vremii. Ceea ce îi înspăimântă pe oameni este faptul că le sunt distruse culturile şi pământurile de utilajele acestor firme. De asemenea, ei se tem că prin metoda fracturării hidraulice şi a prospecţiunilor seismice terenurile vor fi pustiite pentru totdeauna şi nu vor mai putea face agricultură pe pământul lor strămoşesc.

Pe altă parte, reprezentanţii Nis Petrol susţin că pe ei nu îi interesează gazele de şist şi, prin urmare, nu vor aplica metoda fracturării hidraulice. Ei au autorizaţie de la Guvernul României pentru a face aceste prospecţiuni şi oferă suma de 100 lei despăgubire pentru fiecare hectar unde vor avea loc cercetările, iar dacă vor fi găsite gaze şi petrol despăgubirea va fi multe mai mare, fiindcă atunci vor fi introduse sondele. Aşadar războiul dintre cele două părţi este foarte dur. De ce? Fermierii sunt ameninţaţi că, dacă nu vor permite să intre utilajele pe pământul lor, Nis Petrol îi va da în judecată şi le va cere despăgubire mii de euro, fiindcă orice zi pierdută le aduce mari prejudicii financiare. Dacă fermele mari se mai pot apăra, fiindcă îşi pot angaja avocaţi bine pregătiţi, cei mici tac şi înghit. Privesc cu amărăciune cum le sunt distruse culturile şi nu prea au de făcut nimic, iar suma de 100 lei promisă pentru despăgubire îi nemulţumeşte total. Şi cine ştie dacă o va primi vreodată.

Sebastiano Stoppa, directorul administrativ al Emiliana West Rom din Dudeştii Vechi, Timiş, este foarte revoltat pe aceste firme de prospecţiuni care numai distrug, intră pe pământul oamenilor şi le devastează culturile cu utilajele lor grele şi îi ameninţă pe agricultori cu procese. „Noi de 15 ani desfăşurăm la Dudeştii Vechi acest business în agricultură cu o cifră de afaceri de milioane de euro anual. Firma de prospecţiuni Nis Petrol este privată, iar noi suntem tot o firmă privată. Noi oferim locuri de muncă pentru 100 de angajaţi şi contribuim intens la dezvoltarea zonei. Investim milioane de euro în Timiş. Oferim şanse pentru tineri, fiindcă oferta de locuri de muncă e slabă aici. Avem angajaţi mulţi ingineri tineri. Avem o perspectivă de dezvoltare foarte mare. Noi facem numai bine, dar vin firmele de prospecţiuni şi ne distrug culturile. Nu putem să acceptăm ca Nis Petrol să intre peste pământul nostru să îl devasteze. Nu vom accepta”, spune Stoppa.

Argumentul Nis Petrol este faptul că are acea autorizaţie, un drept de servitute, extrem de controversat, de la Guvernul României să intre pe terenurile oamenilor să facă prospecţiuni, dar problema este că, în acelaşi timp, utilajele distrug culturile pentru care fermierii muncesc din greu pentru a-şi câştiga existenţa. Agricultorii nu sunt de acord cu asta şi s-a ajuns în procese.

„Dintre o firmă care dezvoltă o afacere durabilă, cum e Emiliana, şi o firmă care distruge culturile fermierilor cu utilajele, găurind pământul, Guvernul României o avantajează pe cea care distruge, dar acest fapt este foarte grav pentru agricultura românească. Noi am investit zeci de milioane de euro în infrastructură în Timiş şi nu suntem de acord ca cineva să ne distrugă totul. Fiindcă dacă vor găsi gaze şi petrol şi vor băga o sondă, tot pământul va fi distrus. Nu se va mai face agricultură niciodată. Nu se poate ca Guvernul României să avantajeze firmele care vin să distrugă pământul şi culturile fermierilor. E o firmă privată din Serbia şi scopul lor este să le meargă bine. Mulţi dintre ei nici nu cunosc limba română şi maşinile sunt din Serbia. Cum e posibil să fie angajaţi aşa de mulţi străini într-o firmă? Conform legii petrolului ei trebuie să obţină aprobare de la proprietar, dar de cele mai multe ori nu se întâmplă aşa”, mai atrage atenţia Stoppa.

Firma de prospecțiuni NIS Petrol a avut mari probleme la Dudeștii Vechi, comună alcătuită preponderent din bulgari. Aici au fost organizate în 2014 mai multe demonstrații împotriva firmei ce aparține concernul rus GAZPROM. Reprezentanții firmei au fost insultați la dezbaterile publice și oamenii nu au acceptat oferta de 100 de lei pe hectar pentru a li se face prospecțiuni pe terenuri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *