Raul Ambruș și încă șase “răzvrătiți” s-au înscris pentru șefia PNL Timișoara. Soțul Simonei Amânar încă nu

Raul Ambruș și încă șase “răzvrătiți” s-au înscris pentru șefia PNL Timișoara. Soțul Simonei Amânar încă nu

- in Actualitate, Locale, Politica, Stiri
0
“Vacanța de vară” nu pare să fie liniștită în PNL Timiș. Cel puțin până în 31 iulie atunci când au loc alegerile pentru șefia PNL Timișoara. Sâmbătă, 24 iulie, este ultima zi pentru înscrierea la alegerile de la PNL Timișoara. Raul Ambruș, cel care a câștigat alegerile și în 3 iulie, s-a înscris alături de alți șase “răzvrătiți”. Cosmin Tabără, contracandidatul lui Ambruș din 3 iulie încă nu s-a înscris. La Curtea de Arbitraj a partidului încă se decide dacă alegerile din PNL Timișoara din 3 iulie sunt sau nu valabile.
Un comunicat de presă anunță că “Raul Ambruș s-a înscris astăzi în competiția pentru președinte al organizației PNL Timișoara recunoscând activitatea Biroului Politic Local pe care l-a contestat în repetate rânduri. Raul Ambruș a renunțat la biroul său politic nestatutar și și-a depus candidatura pentru șefia organizației PNL Timișoara. Autoproclamat președinte al PNL Timișoara, acesta a lăsat deoparte pretențiile nelegitime la conducerea organizației și a acceptat că voința unui grup restrâns de persoane nu poate trece peste prevederile statutare. Alături de Raul Ambruș, pentru aceeași funcție de președinte, s-au mai înscris alți 6 candidați: Claudiu Chira, Mariș Daniela, Munteanu Adina, Pîrva Cantemir, Neșcu Ioan Viorel, Stoica Dan Alexandru“. Toate candidaturile vor fi analizate în ziua alegerilor. “Toate candidaturile depuse vor fi analizate în cadrul procesului de organizare a alegerilor din 31 iulie 2021. Mâine, sâmbătă, 24 iulie, este termen limită pentru înscrierea în competiția alegerilor de la PNL Timișoara“, mai scrie în comunicat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *