La Timișoara s-ar fi putut întâmpla o adevărată tragedie, în urmă cu trei zile. Vă reamintim că vineri, 22 iulie, pe linia 4, unui vatman i s-a făcut rău în cabina tramvaiului și a leșinat, iar apoi a căzut în afara garniturii pentru că circula cu ușile deschise.
Tramvaiul era plin cu călători și a traversat două intersecții semaforizate, fără vatman. Astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții RATT încearcă să se scuze cu privire la incidentul de vineri. Astfel, instituția transmite că nu s-a mai confruntat cu un asemenea caz.
“Evenimentul a fost posibil pentru că vatmanul nu a respectat procedura internă din Manualul Conducătorului de Tramvai, care interzice circulaţia cu uşile deschise. Menţionăm că, în ciuda gravităţii evenimentului, siguranţa călătorilor nu a fost pusă în pericol. În ceea ce priveşte sănătatea vatmanului în cauză, precizăm că acesta a fost la zi cu analizele medicale înaintea evenimentului de vineri, neavând nicio problemă medicală, fiind apt pentru a conduce tramvaiul. În prezent, starea de sănătate a colegului nostru este stabilă“, transmite RATT.
În urma incidentului de vineri, Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, dar și Poliția Rutieră, au demarat o anchetă. Totodată, și RATT a început o “cercetare administrativă privind modul de respectare a procedurilor interne din Manualul Conducătorului de Tramvai. Dorim să informăm publicul călător că toate tramvaiele care rulează în Timişoara corespund din punct de vedere tehnic şi al siguranţei în trafic“.