Rata de promovare este de 66,88% la examenul pentru definitivare în învățământ

Rata de promovare este de 66,88% la examenul pentru definitivare în învățământ

- in Educatie, Locale, Stiri
0

Rata de promovare înregistrată este de 66,88% la examenul național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2021 – înainte de contestații în județul Timiș – a informat Inspectoratul Școlar Județean Timiș.

Procentul de promovare din sesiunea 2021 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 66,88%, în scădere cu 5,8%, comparativ cu anul trecut (72,68%).

Rezultatele obținute de candidați au fost publicate miercuri, 21 iulie, ora 10:00, de către Ministerul Educației, pe site-ul dedicat și de asemenea la avizierul și pe site-ul centrului de examen.

Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 210 candidați cu medii între 8 și 10.

Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului”, a mai subliniat prof. Popescu.

La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți  328 candidați (95,90%). Dintre aceștia, 13 candidați s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă. Nu au fost lucrări anulate în centrele de evaluare.

Astfel, din totalul celor 314 candidaţi cu lucrări evaluate, 210 candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 6  candidaţi au fost notați cu 10, iar 34 candidați au primit note între 9,50 și 9.99. De asemenea, 99  candidați au avut note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba 5 candidați.

Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrul de examen, astăzi, 21 iulie 2021 (până la ora 20,00) și joi, 22 iulie 2021 (până la ora 12,00).  Rezultatele finale vor fi publicate în centrul de examen și pe definitivat.edu.ro, în data de 28 iulie. Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *